"Delegarea activitatii de administrare a fondurilor catre societatea IKS KB (Investicni kapitalova spolecnost Komercni Banky) din Cehia, parte a grupului Societe Generale, a fost avuta in vedere atat datorita expertizei acestei societati cat si oportunitatilor de sinergie intre cele doua entitati", a spus Cercel.

BRD Asset Management, divizia de administrare a investitiilor din Romania a Societe Generale, gestioneaza doua fonduri de investitii, Simfonia 1 si Concerto, a caror active insumau 79,2 milioane lei la sfarsitul lunii aprilie, avand o cota de 9,2% din piata fondurilor deschise de investitii.

Potrivit datelor Asociatiei Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF), Simfonia 1 este un fond de investitii monetar, care administra la sfarsitul lunii aprilie active de 63,1 milioane lei, si avea un randament de 6,7% in ultimul an. Concerto este un fond diversificat, cu active de 16,1 milioane lei si un randament anualizat de 11,38%.

Potrivit ultimului buletin al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), BRD Asset Management a primit avizul Comisiei pentru delegarea activitatilor de administrare a investitiilor celor doua fonduri, catre societatea parte a Societe Generale din Cehia, IKS KB.

Reprezentantii BRD au precizat ca, pentru moment, au avut in vedere doar externalizarea acestei linii de business.

Citeste si:

"De altfel, mutualizarea diverselor platforme intre actori din cadrul aceluiasi grup se inscrie in practica sau intentiile tuturor jucatorilor cu prezenta regionala sau internationala, iar motivatiile acestei abordari au in vedere atat o mai buna oferta pentru investitori, cat si reducerea costurilor", a mai spus Claudiu Cercel.

IKS KB administreaza fonduri de investitii si pentru alte entitati ale grupului Societe Generale din pietele emergente, cum ar fi de exemplu Asia.

Investicni kapitalova spolecnost Komercni Banky (IKS KB) a devenit din mai 2005 subsidiara a diviziei de administrare a investitiilor a Societe Generale, astfel incat clientii IKS KB au putut sa aceseze noi produse si servicii de investitii oferite de Societe Generale Asset Management.

Administratorul din Cehia gestiona la sfarsitul lunii aprilie 2007 active totale de circa 65,97 miliarde de coroane cehesti (aproximativ 2,6 miliarde euro).