Potrivit cadrului legal de functionare al bancii, in fiecare an, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei vireaza in conturile bancii (care solicita in numele clientilor sai prima de stat) cuantumul total al subventiilor acordate de statul roman persoanelor fizice care au incheiat contracte de economisire-creditare cu RBL.

Incepand cu 1 ianuarie 2009, prima de stat s-a majorat de la 15% la 25% din suma economisita in anul precedent in sistemul de economisire-creditare. In valoare absoluta, prima anuala a fost extinsa, prin Ordonanta de Urgenta adoptata de Guvernul Romaniei, de la 150 de euro la 250 de euro, echivalentul in lei.

„Produsele de economisire-creditare sunt printre cele mai sigure produse de pe piata bancara romaneasca si poate printre singurele produse bancare sprijinite de stat, prin acordarea primei de la stat celor ce economisesc prin acest sistem. Faptul ca numai pentru economiile realizate in 2008 statul a acordat clientilor RBL aproximativ 2 milioane euro demonstreaza ca incepe sa se constientizeze importanta si siguranta sistemului de economisire-creditare”, a declarat Alexandru Ciobanu, presedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinte.

Raiffeisen Banca pentru Locuinte ofera produse de economisire-creditare, orientate exclusiv spre imbunatatirea situatiei locative.

In acest sens, cei care incheie contracte de economisire-creditare trebuie sa economiseasca o perioada de timp, dupa care pot obtine credite in lei, cu dobanzi fixe pe toata perioada creditului, mult sub nivelul pietei, de 6% pe an.

Pe toata perioada de economisire, clientii primesc la depunerile anuale o prima de stat care, incepand cu anul 2009 este de 25% pe an, dar nu mai mult de 250 de euro, la care se adauga o dobanda de 3% oferita de banca.

Produsele oferite de RBL sunt vandute in prezent prin cele peste 550 de agentii Raiffeisen Bank si la partenerii de afaceri Consultanta Financiara Germana.