Compania americana a avut primii clienti locali in zona de servicii inca din 1997, dar, in ultimii ani, serviciile sunt considerate strategice pentru dezvoltarea Xerox.

Practic, compania le ofera clientilor sai posibilitatea de a-si externaliza activitatile de management al documentelor.

De exemplu, in cazul in care un client alege sa isi externalizeze echipamentele de birou, acesta va plati doar un abonament lunar, investitia in oameni si echipamente urmand sa fie facuta de Xerox. Astfel, in prezent dintre cei 240 de angajati ai Xerox, in jur de 70 lucreaza in sediul companiei, iar restul la clienti.

Astfel, companiile isi pot optimiza fluxul de lucru, securiza datele si pot reduce semnificativ costurile, consumul de electricitate, de consumabile si de timp. Reducerile de cheltuieli pot ajunge pana la 30%, in functie de companie si de tipul de servicii pentru care opteaza.

“In ultimii doi ani in industria de printing vanzarile de hardware au scazut dramatic. In 2009 a fost dramtic, vanzarile de echipamente au scazut cu 65%. Dar nu stam in vanzarea de hardware, iar portofoliul de clienti din zona de servicii ne-a sustinut in cei doi ani de criza, mai ales ca serviciile s-au pretat foarte bine la situatia economica”, spune Gabriel Pantelimon (foto).

Astfel, serviciile de outsourcing si vanzarile mai mari de echipamente incepand cu a doua jumatate a anului trecut au facut ca in 2010 compania sa inregistreze o crestere a veniturilor fata de 2009.

Tot pentru externalizare, Xerox a deschis in 2008 la Bucuresti un centru regional de imagistica, scanare si arhivare pentru a oferi servicii de procesare a documentelor si facturilor.

Dezvoltarea Xerox pe segmentul serviciilor a avansat foarte mult de anul trecut, cand americanii au compania de business processing outsourcing Affiliated Computer Services (ACS). Tranzactia de aproximativ 6,4 miliarde de dolari este cea mai mare din istoria Xerox.

Compania are in Romania peste 80 de clienti pentru serviciile de externalizare a documentelor, dintre care zece clienti mari au fost castigati anul trecut. Printre companiile care apeleaza cel mai des la externalizarea managementului documentelor se numara cele din domeniul bancar, al telecomunicatiilor si productiei. Oficialii Xerox nu au precizat care este cel mai mare client pentru segmentul serviciilor, insa printre clientii mari se numara Rompetrol si Emporiki.

Pe de alta parte, inceputul acestui an a adus cresteri pe toate segmentele, compania continuand astfel avansul observat in a doua parte din 2010.

"In primul trimestru din acest a am inceput foarte bine, cu cresteri pe toate segmentele. S-a vazut o revigorare a pietei pentru ca lumea prea a inchis robinetele in ultimii doi ani si nu mai avea cu ce sa lucreze. Si a fost o rabufnire a pietei. In trimestrul al doilea vedem un pic de calm. Insa pentru intreg anul acesta ne asteptem la crestere pe toate segmentele. Eu am venit cu un mandat de crestere, o crestere de doua cifre”, explica managerul.

Gabriel Pantelimon (43 de ani) lucreaza in cadrul companiei din 1997, iar in noiembrie anul trecut a preluat conducerea Xerox Romania si Moldova pentru un mandat de patru ani.

Citeste si:

Chiar daca primul trimestru din an a fost foarte bun pentru companie, situatia din Grecia il ingrijoreaza pe managerul roman.

“Ne uitam cu totii la Grecia putin tremurand”, afirma CEO-ul Xerox Romania si Republica Moldova.

O alta strategie de crestere pentru companie este cea prin majorarea numarului de parteneri, in speciali de reselleri.

“Fara o retea de parteneri nu putem creste. Avem un trecut de vanzare directa, dar in ultimii 6-7 ani lucrurile s-au schimbat, iar cand este vorba de printing vrem sa fim primii la care sa se gandeasca partenerii nostri”, explica Pantelimon.

Xerox are cinci distribuitori, 24 de concesionari si peste 200 de reselleri autorizati pe piata locala.

In ceea ce priveste tendintele de pe piata de printing, in ultimii ani, romanii prefera sa cumpere echipamente care pot imprima color si achizitioneze tot mai des multifunctionale (echipamente care pot printa, au fax si scanner) in loc de imprimante.

Xerox Romania a avut in 2010 o cota de 8,4% din vanzarile in valoare pe segmentul de imprimante color A4 si 5,7% pe zona de multifunctionale A4.

In general, formatul A4 este preferat in companiile medii si mici, iar printurile A3 se folosesc in special in companiile mari.

Pe segmentul de multifunctionale A3 color, Xerox Romania a inregistrat o cota de 41,5%, iar pe cel de echipamente de productie controleaza 50,3% din vanzarile in valoare. Echipamente de productie reusesc sa imprime un numar mare de pagini intr-un timp scurt: de exemplu, peste 45 de pagini color pe minut si peste 70 de pagini alb-negru pe minut.

Principalii concurenti ai Xerox sunt: HP, Samsung, Lexmark, Canon (pe segmentul A4), Konica Minolta, Canon, Toshiba, Ricoh (pe segmentul A3) si HP si Konica Minolta pe zona de servicii.

Xerox Romania si Republica Moldova este prezenta din 1968 pe piata locala, iar in 2009 a avut afaceri de 17,5 milioane de euro in 2009.

Grupul american isi desfasoara activitatea comerciala in Romania prin intermediul mai multor entitati, de aceea rezultatele afisate de Ministerul de Finante pentru compania Xerox Romania Echipamente si Servicii nu reflecta intrutotul nivelul de activitate a Xerox pe piata locala.