Aces pol de crestere va avea doua componente, una fizica si una virtuala si urmeaza modele similare dezvoltate la Skolkovo si in Luxembourg, conform Ministerului.

Componenta fizica urmareste crearea infrastructurii necesare - transport, cladiri, utilitati - pentru ca firmele din cadrul acestui cluster sa poata functiona in cadrul aceleiasi platforme, asigurand posibilitatile crescute de colaborare. Componenta ordin virtual se bazeaza pe realizarea unei structuri intra-net, care sa usureze schimbul de informatii si colaborarea pe proiecte comune ale membrilor clusterului.

“Noul pol se bazeaza, in strategia sa de crestere, pe o serie de factori, destinati sa aduca o contributie exponentiala la dezvoltarea acestei initiative economice”, conform Ministerului Economiei, institutie care nu a precizat investitiile necesare pentru un astfel de proiect si nici un orizont de timp pentru realizarea lui.

Primul factor de crestere il reprezinta companiile mici si mijlocii de IT din zona. Activitatea acestora a adus Clujul intre primele trei orase din Romania ca venituri generate din IT si pe primul loc ca venituri aduse din export. Aceasta deschidere catre export si in special catre pietele din UE si SUA, faptul ca firmele din Cluj acopera un larg areal de servicii IT, existenta in actionariatul acestor companii atat a capitalului romanesc cat si a celui strain indica posibilitatea atingerii unor ritmuri mari de crestere in cazul formarii acestei aglomerari de tip cluster.

Al doilea factor de crestere il constituie proximitatea unora dintre cele mai mari universitati din Romania - institutii precum Universitatea Tehnica si Universitatea Babes Bolyai - al caror numar mare de studenti pot sa constituie baza pentru resursele umane necesare la dezvoltarea acestui cluster.

Conducerea acestor unitati va colabora cu conducerea clusterului la ajustarea curicullei in domeniile de interes (stiinte reale si tehnice, indeosebi) pentru ca studentii sa detina setul de cunostinte necesar pentru a face fata rigorilor.

Citeste si:

Al treilea factor de crestere va fi sprijinul oferit de statul roman, care a definit o serie de instrumente prin care vor fi sustinute aceste noi initiative de crestere economica. Spre exemplificare, saptamana aceasta, Guvernul a aprobat o noua schema de ajutor in valoare de 100 milioane euro pentru firmele IT care creeaza mai mult de 200 de locuri de munca.

Totodata, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri colaboreaza cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului la elaborarea unei scheme de ajutor pentru structurile de afaceri, care va acoperi atat nevoile de tip infrastructura, prin acoperirea de cheltuieli necesare transportului, utilitatilor si constructiei fizice, cat si pe cele de achizitie de know-how, dotare cu aparatura si training.

Printre instrumentele create de stat pentru sustinerea acestei initiative se numara si cele legislative. Astfel, noua Lege a IMM-urilor, aflata in avizare prevede o serie de facilitati pentru firmele care fac cercetare si inovare, si de care vor beneficia si membrii acestui cluster.

Prin polul de crestere de la Cluj se va crea un set de companii care va oferi servicii IT cu accent pe export si va aduce un efect de multiplicare sporit in plan economic cu influente pozitive la nivelul intregii societati.

Cum comentati initiativa Ministerului Economiei? Considerati ca este fezabila? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.