Nu este doar o dilema pur lingvistica ci, insista el, sigur pe sine, Internet-ul lucrurilor conectate la Web vor deveni obisnuinta – aparatul de aer conditionat, frigiderul, televizoarele si o pleiada intreaga de gadget-uri mici si mari din locuinta noastra vor fi conectate la Internet. Si odata cu aceasta conectivitate marita, apar si riscuri majore.
Adica ce, imi opreste cineva frigiderul conectat la Internet?! Aiurea…

Aceasta ar fi cea mai mica problema cu „Internet of Things”. Sunt cazuri mult mai grave, care au atras atentia mai multor companii de securitate si analiza, cazuri concrete de care ne vom lovi in urmatorii ani.

Cum ar fi, de exemplu, ca televizorul tau, conectat la YouTube, Netflix (cand o ajunge serviciul de video on demand si in Romania), sa fie hack-uit si cineva sa urmareasca toate canalele pe care intri, sa te inregistreze sau, mai rau, prin camera Web sa iti spioneze miscarile din casa? Este o realitate, spune Florin Talpes.

Pirateria software pe servicii antivirale este neglijabila. Romanii prefera solutiile gratuite sau platesc pentru licente.

O alta este aceea ca usa ta inteligenta de la garaj, care simte cand masina iese si se deschide, sa poata fi „hack-uita” si deschisa oricand doreste infractorul. De asemenea sunt multe alte sisteme medicale, care au la baza cloud-ul, si care pot fi, de asemenea, atacate de infractori cibernetici. Viitorul este conectat, dar si periculos si toate acestea te pot duce, fara mare efort de imaginatie, la productii cinematografice precum Terminator, in care lumea tehnologica pune sub control lumea organica. Sa nu deviem, sa revenim la date concrete.

Cum a evoluat „piata” atacurilor informatice

Am pus intre ghilimele cuvantul „piata”, dar pana la urma, din pacate, pentru multi infractori reprezinta o adevarata piata, cu valori concrete si numar de atacuri precise.

Bitdefender subliniaza ca, din datele lor coroborate cu ale mai multor analisti independenti, rezulta ca, in 2014, au aparut peste 390.000 de virusi noi, (samples – in original) in urma cu cinci ani fiind doar 30.000. Numarul acestora a crescut cu 24% fata de anul precedent.

Unele familii au deja peste 50 de gadget-uri conectate la Internet in State, in timp ce in Germania, mai apropiata (geografic) de noi, media pe familie este de 14 device-uri. Multe dintre ele prezinta riscurile unor atacuri informatice, iar noi nici nu stim. Printre ele, si sistemele iOS – iPhone-urile si iPad-urile, acestea beneficiind in prezent exclusiv de protectia Apple. Pentru prima oara, spune Talpes, exista o solutie de securitate pentru ele, prin BOX.

Daca Bitdefender va vinde circa 300.000 de abonamente BOX, in 12 luni va genera vanzari de 59 de milioane de dolari.

Aici intervine solutia Bitdefender, BOX, despre care wall-street.ro a scris si anterior. BOX este o solutie de securitate a Internet of Things (IoT), aparand utilizatorii de atacuri phishing, malware, redirectionari si alte link-uri malitioase, atat in propria casa cat si, prin cloud, in afara ei. Practic, micul device paralelipipedic se conecteaza la toate device-urile inteligente din locuinta si, prin cloud, le protejeaza impotriva oricaror atacuri informatice, anuntand totodata utilizatorul, pe orice display doreste acesta, ce atacuri a respins.

In prezent, device-ul si serviciile aferente au fost lansate in State, urmand ca in urmatoarele luni sa intre pe mai multe piete dezvoltate – desi fondatorul Bitdefender nu a oferit informatii exacte, putem banui ca ar putea fi vorba de Marea Britanie, Japonia sau chiar Germania sau Canada, tari dezvoltate, conectate la Internet. „Vedem in urmatoarele sase luni cum evolueaza vanzarile in State si, in acelasi timp, dorim sa ne si extindem. Nu o sa asteptam prea mult!”, subliniaza el, discutand cu vadita mandrie despre proiectul la care Bitdefender a lucrat peste 2 ani si cumuleaza 21 de brevete de inventie.

OK, si cine foloseste BOX?

Florin Talpes subliniaza ca, la cateva saptamani de la lansarea din State, BOX are „cateva mii de clienti” care au instalat serviciul, pretul fiind de 199$, acesta suma asigurandu-ti micul device precum si abonamentul pentru un an. „In urmatoarele sase luni estimam undeva in jur de 200.000 de utilizatori. Nu vrem sa aruncam cifre mari”, spune el.

Citeste si:

Desi pare o suma mare, avand in vedere ca un singur abonament/device poate proteja toate produsele inteligente dintr-o casa, daca imparti cat ai investi daca ai cumpara solutii de securitate separate, pentru fiecare device in parte, ai iesi mult mai scump. „Daca ai doar 2-3 telefoane inteligente, ti-am recomanda sa cumperi solutii separate, nu BOX”, spune Talpes.

Cine sunt clientii?

Exclusiv persoane fizice, insa Bitdefender are in plan producerea unei solutii si pentru IMM-uri. „Si-au exprimat interesul mai multe companii; in plus, ei doresc sa protejeze angajatii lor, deoarece vorbim deja de conceptul „bring your own device” prin care acestia vin la munca cu propriile terminale mobile. Virusate, acestea pot pune in pericol si compania”.

Din pacate, pana la aparitia BOX, nu au existat senzori specializati care chiar sa depisteze toate atacurile informatice indreptate asupra obiectelor inteligente din casa. „In cateva luni, noi vom iesi pe piata cu primele statistici oficiale privind frecventa atacurilor asupra obiectelor conectate la Internetul din locuinte precum si a tipologiei”, precizeaza Florin Talpes. Sistemul cloud pe care se bazeaza poate fi, de asemenea, imbunatatit continuu in functie de feedback-ul clientilor. Cotidianul american Wall Street Journal a scris un review al produsului, depistand cateva probleme care, asigura Talpes, vor fi rezolvate.

BitDefender lanseaza in State gadgetul BOX: Ce scrie presa americana

BitDefender lanseaza in State gadgetul BOX: Ce scrie presa americana

Afacerile Bitdefender SRL

Florin Talpes a fost mai darnic cu informatiile financiare fata de anii precedenti, desi inca destul de criptic. Compania romaneasca Bitdefender SRL a generat in 2014 afaceri de 276,8 milioane de lei, echivalentul a circa 62 de milioane de euro; din aceasta suma insa, sub 5% a provenit din Romania, peste 95% reprezentand exporturi pe toate continentele. Pentru anul in curs, compania estimeaza o crestere a afacerilor de circa 50%. Box nu va conta inca atat de mult, sustine Talpes. Daca Bitdefender va vinde insa circa 300.000 de abonamente, in 12 luni va genera vanzari de 59 de milioane de dolari, o suma deloc de neglijat.

„Romania prezinta una dintre cele mai dinamice cresteri din toata lumea. Practic pirateria antivirala este inexistenta, aceasta fiind inlocuita de produse gratuite. Am inregistrat deci cresteri mari”, spune Talpes. Cu alte cuvinte, in loc sa se chinuie sa „sparga” un produs antiviral, romanii prefera sa foloseasca unul legal, gratuit, sau sa cumpere o solutie „de familie”, care sa protejeze mai multe device-uri.

Compania va angaja de asemenea, pe plan global dar si in Romania, in special oameni de vanzari si de marketing. „In Romania avem toate centrele de cercetare si dezvoltare, la Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara. Vom creste anul acesta numarul angajatilor cu 10-20%. In prezent avem 350 de oameni pentru R&D”, spune Talpes. Compania are circa 60 de brevete de inventii.

Ramane de vazut cum se va dezvolta BOX dar si in ce directii noi va carmui compania de securitate Florin Talpes. Ca de obicei, wall-street.ro va va oferi cele mai noi informatii din piata.