„Intr-o piata dominata de companii multinationale, companiile romanesti catre care se externalizeaza servicii de suport, vanzari sau altele servicii sunt performante datorita unui grad mai mare de flexibilitate, a unui proces decizional deseori mai rapid dar si relatiei mai apropiate cu clientii acestora”, a declarat Daniel Mereuta (foto), director general Optima.

Compania Optima actveaza de cinci ani pe piata de outsourcing, are sediul in Bucuresti si a ajuns la peste 200 de angajati in biroul sau din Pipera.

„Luna aceasta implinim 5 ani de activitate, iar de doi ani ne bucuram sa inregistram o rata de crestere a afacerii de peste 25 de procente, estimarile pentru 2015 fiind peste nivelul de pana acum. La o asemenea dinamica a afacerii si a pietei, efortul de recrutare si training de personal este unul major. Nu este deloc usor sa gasim candidati, dar asta este o provocare a industriei per ansamblu, nu numai pentru compania noastra. Sunt necesare eforturi conjugate ale mediului privat cu ale statului pentru gasirea de solutii pe termen lung, altfel Romania risca sa nu-si materializeze pe deplin potentialul enorm care exista in zona de externalizare a serviciilor. Trebuie sa ne straduim atat sa protejam investitiile straine si locale, dar sa avem in vedere si dezvoltarea serviciilor cu valoare adaugata mai mare. Companiile de outsourcing pot contribui enorm la dezvoltarea multor sectoare economice fiind o sursa foarte importanta de resurse bine pregatite si know how”, a precizat Daniel Mereuta.

Optima analizeaza deschiderea unui nou centru de suport in tara

Serviciile din industria de outsourcing sunt extrem de variate si pot fi oferite companiilor prezente in Romania pentru clientii lor autohtoni sau pentru clientii din afara granitelor Romaniei. „Noi lucram in principal pentru companii autohtone din industrii precum telecomunicatii, servicii financiare sau asigurari. De asemenea, am dezvoltat in ultimii ani o expertiza consistenta pe zona de utilitati, in special pe zonele de suport si vanzari, iar dezvoltarile actuale ale afacerii ne obliga sa grabim deschiderea unui nou centru in tara, vizand pentru inceput angajarea a 100 de persoane cu studii medii si superioare”, a mai declarat Daniel Mereuta.

Cresterea afacerilor din zona de servicii externalizate este legata direct de calitatea si pregatirea angajatilor acestor companii. „Standardele industriei sunt din ce in ce mai ridicate, nu mai este de mult vorba doar de avantajul reducerii de costuri, ci mai ales de inovatie si valoarea adaugata pe care o poti oferi clientilor. Clientii din piata sunt sensibili la aceste coordonate, iar noi am ales sa fim cu un pas inaintea cerintelor lor”, a adaugat Mereuta.

Romania, departe de a fi o piata ieftina pentru outsourcing, dar in care se fac masiv angajari

Romania nu este neaparat o piata ieftina pentru cumparare de servicii de outsourcing, ci este una corecta.

Citeste si:

„Nu ne-am propus sa fim cei mai ieftini, ci suntem intr-un bun echilibru din perspectiva value for money, iar asta se cauta din ce in ce mai mult pe aceasta piata, atat de catre clientii interni, cat si de catre cei externi. Din acest motiv sectorul in care activam a ajuns sa aiba o evolutie ascendenta rapida, intr-un mediu extrem de competitiv atat local dar si global. (…) Data fiind evolutia industriei la noi in tara, precum si impactul ei pe piata muncii, ar fi de dorit ca autoritatile sa sprijine cat mai mult si companiile romanesti, prin diverse inlesniri sau chiar ajutoare de stat. Si asta pentru ca industria de outsourcing este unul dintre principalii angajatori de tineri absolventi, care de multe ori nu au neaparat experienta consistenta in vreun domeniu. Cu peste 60.000 de angajati, industria de outsourcing depaseste numarul de angajati din sistemul sistemul bancar spre exemplu, insa cu o proportie covarsitoare a tinerilor” precizeaza Daniel Mereuta.

Compania Optima a fost infiintata in 2010 si are sediul in Bucuresti, fiind membra in The Association of Business Service Leaders (ABSL). Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri in factoring, cumparare si recuperare de creante, cu o valoare anuala a finantarilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are actionariat majoritar romanesc, iar minoritar fondul de investitii britanic North Bridge Capital Partners.

Principalii jucatori activi pe piata de servicii de outsorcing la nivel local sunt CGS (Computer Generated Solutions), CCC (Competence Call Center), Webhelp, precum si romanii de la Blue Point, unul dintre cele mai importante business-uri de profil cu capital autohton.