Operatorii de televiziune prin cablu au devenit un concurent serios pentru furnizorii de servicii de telefonie si Internet. Companiile se orienteaza catre pachetele de servicii integrate.

Pachetele de servicii integrate, lansate de operatorii de televiziune prin cablu, in care sint incluse si telefonia fixa si Internetul, sint din ce in ce mai cautate. Concurenta a determinat, probabil, si o reasezare a ofertelor. Recent, Astral a relansat pachetul Astral TriPlay, care include, printre altele, lunar, minute gratuite pentru apelurile telefonice, dar si conectare la Internet si televiziune prin cablu. „Optiunea pentru servicii integrate este o tendinta spre care se indreapta tot mai multe companii care actioneaza pe diverse segmente de piata, in ultimii doi ani”, afirma Calin Geru, Manager Marketing Internet, Date si Telefonie, Astral.

Concurenta pe piata

Principalul concurent al Astral este RCS, firma care ofera atit servicii de televiziune prin cablu, cit si de telefonie fixa si Internet. Mai nou, si UPC Romania isi manifesta intentia de a concura cu Astral si RCS pe unele segmente. „In acest an, UPC va lansa servicii de Internet in trei mari orase, Ploiesti, Timisoara si Cluj. Nu excludem posibilitatea de a furniza si servicii de telefonie in viitor”, a spus Richard Anderson, directorul general al UPC Romania. In Europa, astfel de pachete de servicii integrate se ofera de ani buni. La noi insa, acest lucru s-a putut face doar dupa ce cadrul legal a fost modificat. Liberalizarea pietei de telefonie fixa si posibilitatile de interconectare au facut ca operatorii de televiziune prin cablu sa-si diversifice gama de activitati. „Servicii de transmisie de date se ofera de aproximativ patru ani. Pe segmentul de telefonie fixa s-a putut intra abia dupa liberalizarea pietei”, spune Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu.