IBM, liderul pietei mondiale de servicii informatice, a lansat noile oferte informatice incluse in programul Express Advantage, program care contine solutii destinate IMM-urilor. Noile oferte sunt compuse din solutii software, hardware si servicii de asistenta pentru clienti.

''Programul IBM Express Advantage sta la baza strategiei noastre special dezvoltate pentru a oferi intreprinderilor mici si mijlocii din toate domeniile de activitate un set de produse si servicii specifice. IBM pune la dispozitia IMM-urilor o gama larga de solutii hardware si software, precum si servicii de finantare, pentru a le permite acestora sa se concentreze pe inovatie si dezvoltare'', a declarat Mihai Nastasescu (foto), SMB Accounts Manager, IBM Romania.

Acesta a mai spus ca solutiile din gama Express Advantage vor fi disponibile doar prin intermediul partenerilor certificati IBM, gigantul mondial urmand sa realizeze campania de marketing. Pentru inceput a fost stabilita o baza de 3.000 de firme care vor beneficia de direct marketing, companiile alese fiind atat de dimensiune mica (afaceri anuale de aproximativ un milion de euro), cat si de dimensiune medie (afaceri anuale de peste 10 milioane de euro). In plus, noile solutii IBM vor fi promovate si prin intermediul unei campanii online, precum si prin site-ul companiei.

Mihai Nastasescu a mai afirmat ca in acest moment veniturile obtinute in Romania pe segmentul SMB (solutii pentru segmentul companiilor medii si mici) reprezinta aproximativ 35% din veniturile totale, ponderea majoritara fiind detinuta in continuare de catre hardware. “Imi doresc sa crestem ponderea serviciilor si cea de software. Nu preferam insa sa avem un boom in cantitate, punand in continuare mare pret pe procesul de certificare a partenerilor”, a mai spus Mihai Nastasescu. Oficialul IBM a adaugat ca noile solutii ale pachetului Express Advantage vor avea ca principal target companiile din industria prelucratoare.

Citeste si:

Un studiu recent comandat de IBM pe un esantion de 1.200 de companii de pe piata IMM din diverse industrii din toata lumea a aratat ca doua din trei companii vor sa faca cel putin o schimbare in modelul lor de afaceri in urmatorii doi ani, pentru a imbunatati competitivitatea si a intensifica procesul de extindere. La nivel mondial, companiile din segmentul IMM vizeaza pietele si segmentele de afaceri netraditionale pentru extinderea operatiunilor. Aceste rezultate a incurajat IBM sa dezvolte pachetul Express Advantage, care a fost lansat oficial anul trecut in America de Nord. In urma cu cateva saptamani a fost anuntata oficial extinderea sa in 23 de tari, Romania fiind inclusa printre acestea.

Cea mai noua oferta a programului Express Advantage include:
- Servere: IBM System i 515 Express, IBM System i 525 Express,
- Sisteme de Stocare: IBM System Storage TS2340 Tape Drive Express Model,
- Software: IBM Lotus Complete Messaging Express Starter Pack, IBM Lotus Complete Collaboration Express Starter Pack.

In plus fata de aceste noi oferte ale programului Express Advantage, IBM anunta o serie de resurse noi pentru partenerii de afaceri, proiectate special pentru a le oferi sprijin atunci cand dezvolta solutii pentru clientii lor din segmentul IMM-urilor. Noile resurse si sisteme pentru partenerii de afaceri includ: portalul web, imbunatatit la nivel global - PartnerWorld Express Advantage si puncte de plecare imbunatatite de tipul noilor solutii Builder Express.