eBay, cea mai mare companie de licitatii online la nivel mondial, a inregistrat, in al doilea trimestru al 2007, un profit net de 375,8 milioane de dolari sau 27 de centi pe actiune, in crestere cu 50% fata de profitul de 250 de milioane de dolari sau 17 centi pe actiune, inregistrat anul trecut, informeaza Bloomberg.
Incasarile au crescut in ultimul trimestru al anului pe fondul cresterii accelerate a taxelor care au dinamizat veniturile din licitatii, dar si majorarii segmentului de clienti ai diviziei PayPal. Vanzarile au crescut cu 30%, totalizand 1,83 miliarde de dolari, potrivit declaratiilor oficialilor EBay.

Anul trecut, eBay a reorganizat licitatiile de pe site-ul sau, majorandu-si veniturile la fiecare listare a licitatiilor, prin cresterea taxelor de licitatie. Aceasta mutare discurajeaza utilizatorii care posteaza pe site obiecte putin probabil sa se vanda. Vanzarile unitatii de procesare si plata PayPal s-au marit datorita apelarii frecvente a acestui serviciu de catre companii, dar si de catre persoanele aflate in afara Statelor Unite.

“Se observa o mai buna gestionare a listarilor”, a declarat Martin Pyykkonen, analist la Global Crown Capital in Golden, Colorado.

Reprezentantii eBay au prevazut, pentru cel de-al treilea trimestru, incasari de 31 pana la 33 de centi pe actiune, in ton cu estimarile analistilor de 32 de centi pe actiune. Exceptand amortizarea si alte elemente aferente, veniturile s-au ridicat la 34 centi pe actiune, au declarat oficialii companiei. Stocul eBay a crescut cu 28% in ultimele 12 luni de tranzactionare pe bursa din New York.

Cifra de vanzari EBay pentru cel de-al treilea trimestru se va situa intre 1,78 si 1,83 de miliarde de dolari, comparativ cu estimarile de 1,8 miliarde de dolari, sustine conducerea EBay.

Cea mai mare pondere in cresterea Ebay l-a avut succesul PayPal, companie achizitionata in 2002 pentru 1,5 miliarde de dolari, a carui majorare a veniturilor a intrecut incasarile din licitatii. Inca din iunie, EBay adauga clienti importanti serviciului de plata PayPal, semnand contracte cu NorthWest Airlines si Southwest Airlines, agentii de top din Statele Unite.

Veniturile din licitatii si vanzari la pret fix au crescut cu 26% pana la 1,29 de miliarde, in timp ce afisarile pe site au scazut cu 6,2%, ridicandu-se la 559 milioane. Totalul vanzarilor obiectelor licitate pe EBay s-a majorat cu 12%, reprezentand 14,5 miliarde de dolari. De asemenea, procentul vizitatorilor EBay care au achizitionat obiectele expuse pe site a cunoscut o crestere importanta, a precizat Robert Swan, CFO EBay.

Divizia Pay-Pal a raportat incasari de 454 milioane de dolari, cu 34% mai mult decat in perioada precedenta, valoarea totala a tranzactiilor procesate fiind de 11,7 miliarde de dolari, o majorare cu 32%, din care 4,92 miliarde de dolari au provenit de la alte companii excluzand EBay, reprezentand o crestere de 57%.

“Diversificarea EBay a insemnat catalizatorul cresterii PayPal”, a declarat Swan. “Rata de crestere internationala a PayPal a fost chiar putin mai ridicata decat in Statele Unite”, a continuat Swan.

Divizia telefonica Skype Internet a inregistrat venituri mai mult decat duble, ajungand la 90 milioane de dolari, in timp ce numarul utilizatorilor inregistrat a sarit cu 94%, pana la 220 de milioane.

Luna trecuta, Ebay a declarat ca va elimina taxele pentru cele mai ieftine obiecte licitate si va mentine aceeasi taxa pentru obiectele cu pret fix, in efortul de a retine utilizatorii.

“eBay si-a ‘curatat’ site-ul”, a declarat Tim Boyd, analist al American Techology Research din Greenwich, Connecticut. Vanzatorii posteaza acum obiecte mult mai scumpe, care, implicit, se adauga profitului EBay, a constatat Boyd.

In luna mai, eBay a platit 75 milioane de dolari pentru achizitionarea companiei StumbleUpon, furnizor de servicii Internet cu acces la 2,3 milioane de utilizatori. Incepand cu trimestrul trecut, EBay a mai lansat o versiune in engleza a site-ului publicitar Kijiji.com, aflat de doi ani in portofoliul sau, extinzandu-se si in domeniul de advertising.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri