Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei a stabilit tarifele medii impuse furnizorilor alternativi pentru serviciile de interconectare, ce vor fi aplicate in doua etape: 1,15 eurocenti/minut, din 1 septembrie 2008 si 0,97 eurocenti/minut, din 1 iulie 2009.
"Ne-am intalnit cu industria de comunicatii in Consiliul Consultativ al ANRCTI pentru a finaliza analiza de piata care priveste serviciile de interconectare in vederea terminarii la puncte fixe a apelurilor. Autoritatea a supus aceasta analiza de piata consultarii publice in tara, dar si la nivelul Uniunii Europene, a primit punctul de vedere favorabil al Comisiei Europene si poate emite pachetul de decizii prin care va desemna 37 de noi furnizori cu putere semnificativa si va revizui regimul interconectarii cu cei mai mari doi operatori de retele de telefonie fixa, Romtelecom si RCS&RDS. Prin aceste decizii, in sarcina operatorilor cu putere semnificativa se impun sau se mentin, dupa caz, in mod proportional cu problemele identificate, obligatii de transparenta, nediscriminare, evidenta contabila separata, acces la retea, precum si masuri de control al tarifelor de interconectare", a declarat, luni, presedintele ANRCTI, Dan Georgescu.

In ceea ce priveste interconectarea cu reteaua Romtelecom, in afara setului de obligatii impuse acestui operator prin reglementarile anterioare, ANRCTI a stabilit pentru fiecare nivel de interconectare cu reteaua operatorului o valoare unica a tarifului reglementat, la nivel de tarif mediu, renuntand la actualul regim in care tarifele de interconectare sunt stabilite in mod diferentiat in functie de intervalul orar (pentru perioada orelor de varf si, respectiv, pentru perioada din afara orelor de varf). Noile tarife de interconectare vor fi percepute incepand cu 1 septembrie 2008.

In ceea ce priveste interconectarea cu reteaua RCS&RDS, Autoritatea a propus mentinerea obligatiei de transparenta si a obligatiei de a permite accesul si utilizarea unor elemente specifice ale retelei si a infrastructurii asociate. In plus, a fost impusa in sarcina RCS&RDS obligatia de nediscriminare si a fost modificata obligatia de control al tarifelor. Aceleasi obligatii mentinute sau impuse in cazul RCS&RDS au fost avute in vedere si pentru cel de-al treilea operator ca marime pe segmentul de telefonie fixa, UPC Romania.

Totodata, ANRCTI impune si in sarcina celorlalti 35 de operatori alternativi de retele de telefonie fixa obligatii de transparenta, nediscriminare, acces si utilizare a unor elemente specifice ale retelei si a infrastructurii asociate, precum si de control al tarifelor. Aceste obligatii sunt justificate de necesitatea de a asigura ca operatorii nu vor utiliza puterea de piata pe care o detin - in virtutea pozitiei de monopol in privinta terminarii apelurilor in propria retea - in detrimentul competitorilor, cu afectarea intereselor utilizatorilor finali de servicii de telefonie. Tarifele medii impuse furnizorilor alternativi pentru serviciile de interconectare vor fi aplicate in doua etape: 1,15 eurocenti/minut, de la data de 1 septembrie 2008 si 0,97 eurocenti/minut, de la data de 1 iulie 2009.

Tot in cadrul sedintei Consiliului Consultativ a fost prezentata si forma finala a deciziei prin care se stabilesc tarifele de utilizare a spectrului ce vor fi achitate de catre castigatorii licitatiilor pentru licentele de utilizare a frecventelor radio acordate in benzile de frecvente radio 3600-3800 MHz si 410-415/420-425 MHz. Astfel, pentru utilizarea frecventelor radio in banda de 3600-3800 MHz, tariful de utilizare a spectrului ce va fi achitat anual este de 600.000 euro/canal radio de 28 MHz.

ANRCTI va scoate la licitatie doua licente de utilizare a frecventelor radio in aceasta banda de frecvente, prin fiecare dintre acestea alocandu-se la nivel national cate un canal radio de 28 MHz. Tariful de utilizare a spectrului radio ce urmeaza a fi achitat pentru un canal radio alocat la nivel national in benzile 410-415/420-425 MHz a fost stabilit la valoarea de 650.000 euro/canal. In total, detinatorul licentei de operare in aceastat banda, care va avea un bloc de trei canale, va achita anual un tarif de 1.950.000 euro.

Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei este institutia independenta de reglementare in domeniul comunicatiilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri