Britanicii reduc numarul calatoriilor, al vizitelor la cinematograf si al drumurilor la cumparaturi, in conditiile in care pretul benzinei a depasit joi 130,68 pence pe litru, potrivit Automobile Association (AA), cea mai mare organizatie de profil din Marea Britanie.

Preturile au atins niveluri record si in Olanda si Italia.

In Statele Unite, pretul mediu al benzinei este de 3,81 dolari pe galon (1 galon-3,78 litri), aproape de un maxim al ultimilor doi ani, potrivit site-ului American Automobile Association (AAA).

Cresterea cotatiei petrolului pan- la 119 dolari pe baril a dus la cresterea preturilor carburantilor si a pus in pericol redresarea economica.

Impactul asupra preturilor de consum ar putea determina Banca Centrala Europeana (BCE) sa majoreze in aprilie dobanda de politica monetara.

"Majorarea preturilor carburantilor eare un efect negativ deoarece accelereaza inflatia si incetineste cresterea economica", a delcarat Philip Shaw, economist sef la compania Investec Securities in Londra.

Pretul mare al carburantilor creste costurile retailelor precum Tesco in Marea Britanie si Wal-Mart in SUA si amplifica temerile privind scaderea cheltuielilor de consum.

Cotatia petrolului Brent, de referinta la bursa din Londra, a urcat cu 23% in acest an, din cauza revoltei din Libia.

In 2008, cresterea pretului titeiului la 147 dolari pe baril a amplificat recesiunea, dupa criza financiara mondiala.

Contractele la termen pentru petrolul Brent,au fost tranzactionate vineri la circa 116,2 dolari pe baril. In 24 februarie, petrolul Brent a atins un maxim al ultimilor doi ani, de 119,79 dolari pe baril.

Pretul petrolului de referinta la bursa americana a atins 103,03 dolari pe baril, aproape de un maxim de 103,41 dolari pe baril, din 24 februarie.

Citeste si:

Seful Rezervei Federale (Fed) americane, Ben Bernanke, a sugerat, spre deosebire de presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, ca majorarea dobanzii cheie in SUA este improbabila in viitorul apropiat, intrucat redresarea economica nu este ferm instalata. Trichet a spus in schimb ca BCE va fi "extrem de vigilenta" in privinta inflatiei si ca este posibila cresterea dobanzii in aprilie, de la minimul record de 1%.
In Italia, pretul benzinei a atins 1,544 euro litrul iar cel al motorinei 1,438 euro litrul.

In Olanda, pretul benzinei a urcat la nivelul record de 1,697 euro pe litru, comparativ cu 1,692 euro pe litru in iunie 2008.

Pretul mediu al benzinei in Germania era joi de 1,55 euro pe litru, aproape de recordul de 1,58 euro pe litru atins in 2008.

In California, soferii platesc peste patru dolari pe galon in cazul benzinei premium, potrivit AAA.

"Daca mergi la tara in Marea Britanie, oamenii cer in genunchi scaderea preturilor. Ecourile anului 2008 sunt foarte puternice. Tot ceea ce speram este ca redresarea economica sa fie suficient de puternica pentru a permite cresterea salariilor, astfel incat costurile sa fie absorbite", a declarat Luke Bosdet, purtator de cuvant al asociatiei AA. Pana atunci, cei cu venituri scazute sunt nevoiti sa isi lase masinile in garaj, a adaugat el.

Pretul petrolului se apropie de nivelul la care va incepe sa afecteze economia mondiala, a avertizat Adam Sieminski, analist sef in domeniul energiei la Deutsche Bank.

In opinia sa, cresterea pretului petrolului la 150 dolari pe baril ar reduce avansul economiei globale cu 2,5 puncte, ceea ce ar readuce-o in recesiune, probabilitatea ca acest nivel sa fie atins fiind de 10%-15%.

In Romania, pretul benzinei se apropie de sase lei pe litru
, iar in Bulgaria preturile combustibililor au ajuns la cele mai ridicate niveluri din istorie, de 2,35-2,4 leva (1,2 euro) in cazul benzinei.