"A forta contribuabilii sa salveze state providentiale burtoase din Europa este nerezonabil si imoral", a afirmat intr-un comunicat unul dintre cei 26 de senatori care sustin propunerea, Tom Coburn.

Legea "No More IMF Bailouts Act" ar abroga dispozitia bugetara votata in 2009 care a permis SUA sa contribuie partial la resursele de imprumut ale FMI cu 100 de miliarde de dolari si la cresterea capitalului sau cu opt miliarde.

Aceasta ar constrange administratia americana sa se opuna acordarii de fonduri de la FMI catre o tara din Uniunea Europeana. Statele Unite detin drept de veto in cadrul FMI.

"Ajutoarele nu rezolva crizele bugetare, ele le agraveaza", a apreciat un alt senator, Jim DeMint.

Citeste si:

Aceasta dispozitie nu are nici o sansa sa fie promulgata, deoarece chiar daca ar fi votata de cele doua Camere ale Congresului, presedintele Barack Obama si-ar exercita dreptul de veto.

Executivul nu a utilizat niciodata o dispozitie a legii de reformare a regulilor financiare din 2010 care il obliga sa se opuna acordarii de fonduri de la FMI unei tari a carei datorie publica nu este viabila.