Henry Paulson, confirmat recent in functia de secretar al Trezorerie SUA, a primit un bonus de 18,7 milioane de dolari in numerar pentru cele sase luni in care a ocupat functia de director general al bancii de investitii Goldman Sachs, se arata in raportul trimestrial al bancii, citat de New York Times.

Potrivit sursei citate, Comitetul de compensatie din cadrul consiliului director al Goldman Sachs a aprobat, pe 29 iunie, realizarea acestei plati.

Goldman a anuntat initial ca profitul net aferent primului semestru al anului fiscal s-a dublat fata de valoarea consemnata in perioada similara a anului trecut, la 4,79 miliarde de dolari. Aceasta crestere s-a produs in contextul cresterii semnificative a veniturilor si a majorarii comisioanelor percepute pentru consultanta acordata in tranzactii de subscriere si fuziuni.

Henry Paulson, directorul general al bancii de investitii Goldman Sachs a fost numit saptamana trecuta de catre Senatul Statelor Unite in functia de secretar al Trezoreriei, in locul lui John Snow. Paulson, care este un reputat specialist in relatiile cu China, va avea ca principala sarcina reducerea deficitului comercial abisal cu Beijingul.

Goldman a solicitat, saptamana trecuta, acordul autoritatilor de reglementare pentru vanzarea a 3,23 milioane de actiuni detinute de Paulson, evaluate la 486 milioane de dolari.

Fostul director general, in varsta de 60 de ai, detine echivalentul a 1,02% din titlurile Goldman, conform comunicatului transmis autoritatilor de reglementare. Averea lui Paulson este estimata la 700 milioane de dolari