Aceste masuri de sustinere a pietei, care intra in vigoare incepand de luni, vizeaza culturile de morcovi, rosii, varza alba, ardei gras, conopida, castraveti si castraveciori, ciuperci, mere, pere, fructe rosii si kiwi, potrivit unui comunicat.

Ideea este sa reducem cantitatile scoase pe piata pentru ca preturile sa nu scada la un nivel de criza.

"Bugetul prevazut este de circa 125 de milioane de euro", a precizat intr-o conferinta de presa purtatorul de cuvant al Comisiei pentru agricultura, Roger Waite, potrivit Mediafax. "Ideea este sa reducem cantitatile scoase pe piata pentru ca preturile sa nu scada la un nivel de criza", a adaugat el. Odata ce vor deveni formale, in cateva saptamani, aceste masuri se vor aplica in mod retroactiv incepand de la 18 august si vor ramane in vigoare pana la sfarsitul lui noiembrie.

Marii furnizori de legume perisabile si de fructe destinate Rusiei - Polonia, Lituania, Belgia si Olanda - vor fi principalii beneficiari ai acestui sprijin, a precizat o sursa europeana. O reuniune exceptionala a ministrilor europeni ai Agriculturii este prevazuta la 5 septembrie, la Bruxelles, pentru a evalua impactul embargoului impus de Rusia, a adaugat Waite.