Cresterea activitatii comerciale va fi, anul acesta, de 6,5 la suta, comparativ cu noua procente, in 2004. Asia s-a remarcat, anul trecut, cu cea mai mare rata de crestere a exporturilor de marfuri - peste 14 la suta
Cresterea comertului international de marfuri se va incetini de la noua procente, in 2004, la 6,5 procente, anul acesta, pe fondul slabelor performante economice la nivel global, care s-au facut simtite inca din a doua jumatate a anului trecut, transmite portalul Google News.

Cu ocazia prezentarii evaluarii preliminare a perspectivelor legate de comertul mondial si a situatiei de anul trecut, Organizatia Mondiala a Comertului (OMC - organismul international de monitorizare a activitatii comerciale) a precizat ca tarile in curs de dezvoltare beneficiaza, in ceea ce priveste schimburile comerciale, de preturile mari ale petrolului si ale altor marfuri cat si de redresarea situatiei din sectorul de echipamente de telecomunicatii si birotica.

"Prin comert tarile pot creiona calea catre dezvoltarea durabila si catre standarde ridicate de viata", a afirmat Supachai Panitchpakdi, directorul general al OMC, subliniind importanta liberalizarii comertului de bunuri si servicii. "In contextul in care tendinta este incurajatoare, expansiunea schimburilor comerciale este, inca, afectata de bariere, care trebuie eliminate. Cea mai buna modalitate de reducere a acestor bariere si de a asigura o serie de reguli echitabile pentru toate natiunile este de a incheia runda de negocieri de la Doha", a mai spus oficialul OMC.

2004, cel mai bun an din ultimii patru

Potrivit datelor furnizate de organizatie, valoarea schimburilor comerciale de marfuri a crescut, anul trecut, cu 21 de procente, pana la 8,88 de mii de miliarde de dolari, iar cea a comertului de servicii, cu 16 procente, pana la 2,10 mii de miliarde de dolari. Atat in cazul comertului de bunuri cat si in cazul comertului de servicii, rezultatele au reprezentat o accelerare a cresterii, pentru al treilea an consecutiv. Performantele obtinute anul trecut au fost, de asemenea, cele mai bune din 2000 si pana in prezent.

Combustibilii si transporturile, "vedetele" comertului, in 2004

O caracteristica particulara a activitatii comerciale de anul trecut, a fost, potrivit OMC, principala marfa cumparata/vanduta - combustibilii - si principala categorie de servicii - transporturile - care au generat performante notabile. In ultimele doua decenii, insa, aceste doua sectoare au fost cauza principala a scaderii activitatii comerciale. Anul trecut, insa, s-a remarcat o redresare a activitatii turistice la nivel global, cu tendinte mai accentuate in Asia.

De asemenea, preturile mari ale petrolului au ameliorat situatia activitatii comerciale din tarile in curs de dezvoltare, la nivel de grup, si in special in regiunile emergente din Orientul Mijlociu, Africa si America Latina. Preturile mari ale marfurilor si redresarea comertului de echipamente de telecomunicatii si birotica au dus, de asemenea, la cresterea exporturilor din tarile in curs de dezvoltare si la majorarea cotei de piata a acestora la 31 la suta, in 2004. Acesta a fost cel mai ridicat nivel consemnat din 1950 si pana in prezent. Preturile ridicate ale petrolului si ale metalelor au generat cresterea spectaculoasa a cotei de piata a combustibililor, metalelor, fierului si otelului din volumul exporturilor la nivel global.

OMC a mai precizat ca regiunea asiatica a inregistrat cea mai mare rata de crestere a exporturilor de marfuri, de anul trecut, de 14,5 procente. China, Coreea si Singapore au consemnat un avans de 20 la suta, iar Japonia, de 11 la suta.
Importurile de marfuri din Asia au crescut, de asemenea, cu 14,5 procente, in 2004, ritmul fiind mai rapid decat cel consemnat in anul precedent.

Exporturile de electronice au impulsionat economiile tarilor asiatice

Organizatia Mondiala a Comertului apreciaza ca expansiunea sectorului de exporturi de marfuri din Asia ar putea fi atribuita, in parte, redresarii sectorului de produse electronice. Vanzarile de camere digitale, telefoane mobile, semiconductori si computere au inregistrat o rata de crestere de doua cifre. Pentru cinci economii asiatice, echipamentele de telecomunicatii si birotica au avut o pondere de 1-2 treimi din volumul total al exporturilor, in 2004, si au jucat un rol-cheie in expansiunea sectorului de exporturi.

Senatul SUA conditioneaza admiterea Rusiei in OMC

Senatorii americani au impus mai multe conditii privind admiterea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), in contextul in care Statele Unite si Uniunea Europeana s-au pronuntat in favoarea incheierii acestui proces pana la sfarsitul anului 2005, transmite agentia AFP, citata de Mediafax. Republicanul Charles Grassley, presedintele Comisiei de Finante din Senatul american, si democratul Max Baucus, au declarat ca exista inca neclaritati in legatura cu capacitatea Rusiei de a respecta proprietatea intelectuala, in privinta accesului crescatorilor americani de animale pe piata rusa, sau a politicii ruse de impunere a unor preturi la hidrocarburi. Senatorii au reamintit angajamentul Statelor Unite de a sustine admiterea Rusiei in OMC pana la sfarsitul acestui an, dar au atras atentia ca "negocierile nu trebuie purtate in graba cu singurul scop de a respecta o data-limita impusa in mod artificial". Senatorii au mentionat printre numeroasele "frictiuni comerciale suplimentare" dintre SUA si Rusia, embargoul impus asupra bovinelor americane, impunerea unor drepturi vamale asupra unui anumit tip de otel, restrictii la survolarea spatiului aerian rus si alte masuri protectioniste considerate exagerate.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri