Credit Suisse va propune actionarilor rascumpararea unui pachet de actiuni de pana la opt miliarde franci elvetieni (6,4 miliarde dolari), in urmatorii trei ani, iar seful executiv al bancii a exclus efectuarea de achizitii importante, au declarat reprezentantii companiei, citati de Reuters.

Suma, mult mai mare decat au estimat multi dintre investitori, corespunde cu cea pe care Credit Suisse o poate cheltui dupa vanzarea, de anul trecut, a filialei de asigurari Winterthur catre asiguratorul francez AXA.

Directorul Credit Suisse, Oswald Gruebel, a declarat ca banca nu vede nicio necesitate sa faca achizitii "de transformare" de mari dimensiuni pentru a se dezvolta si ca prefera sa returneze actionarilor orice exces de capital. Acesta nu a exclus, insa, efectuarea de achizitii mai putin importante.

"Vom investi in afaceri care se potrivesc modelului nostru si in care vedem cele mai bune castiguri sustinute, pe termen lung", a declarat Gruebel, potrivit NewsIn. intr-o declaratie publicata mai devreme de banca, acesta nu excludea posibilitatea unor "achizitii si parteneriate selectate, de mai mica amploare".

Credit Suisse a platit, luna trecuta, 358 de milioane de franci, bani gheata, pentru a cumpara unitatea braziliana de gestionare a averilor Hedging-Griffo, care administreaza aproximativ 9,2 miliarde de franci in numele unor clienti bogati.

Credit Suisse a anuntat ca, in afara directionarii catre regiuni cu crestere ridicata, mai ales catre piete emergente, se va concentra pe produse precum imprumuturile pentru achizitii, asigurari ipotecare, investitii alternative si produse structurate.

Credit Suisse a vandut filiala de asigurari Winterthur companiei frantuzesti AXA, pentru 13,4 miliarde de franci si mai are la dispozitie opt miliarde de franci pentru investitii sau pentru a fi returnate actionarilor.

Banca a mai anuntat ca urmareste sa finalizeze actuala recuperare de actiuni, in valoare de sase miliarde de franci elvetieni, pana in al doilea trimestru al lui 2007 si a propus plata unui dividend de 2,24 de franci pe actiune pentru 2006. Actiunile Credit Suisse se tranzactionau, la deschiderea sedintei bursiere de luni, in crestere cu 1,69%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri