Consiliul Guvernatorilor Bancii Centrale Europene a decis majorarea dobanzii cheie cu 0,25%, din cauza riscurilor accentuate la adresa stabilitatii preturilor pe termen mediu, identificate in cadrul analizelor economice si monetare ale BCE.
"Decizia de azi va contribui la controlul presiunilor inflationiste din zona euro pe termen mediu si lung, la un nivel consistent cu stabilitatea preturilor. O astfel de ancorare este elementul necesar pentru asigurarea unei cresteri economice sustenabile si pentru crearea de locuri de munca in zona euro", a declarat presedintele institutiei cu sediul la Frankfurt.

"Dupa majorarea dobanzii cheie de azi, politica noastra monetara continua sa fie confortabila", a precizat Trichet. "Conditiile de finantare sunt favorabile, cresterea monetara si a creditelor este viguroasa, iar lichiditatea este ampla in zona euro", a adaugat Trichet si a mai spus ca este garantat ca BCE va actiona ferm si la timp pentru asigurarea stabilitatii preturilor pe termen mediu.

"Economia zonei euro a crescut intr-un ritm semnificativ mai alert decat anul trecut. Cu o rata de crestere trimestriala de 0,6%, crestrea reala a produsului intern brut (PIB) din zona euro in primul trimestru din 2007 a fost peste asteptarile anterioare, iar alte statistici economice, cum ar fi cele pentru increderea sectorului de afaceri si increderea consumatorului, sugereaza ca economia a continuat sa creasca solid si in trimestrul al doilea", a spus seful BCE.

"Perspectiva pentru activitatea economica pe termen mediu ramane favorabila", a spus Jean-Claude Trichet.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri