Pe bloguri, in editoriale si chiar la televiziuni, vanatoarea pentru identificarea celor vinovati de criza financiara a inceput: America incearca sa afle cine a gresit si din vina cui contribuabilii se indatoreaza cu inca 700 de miliarde de dolari, pentru a salva sistemul financiar, comenteaza AFP.
"Atmosfera este propice" pentru o vanatoare de vrajitoare, remarca Roy Smith, profesor de finante la New York.

Presa a dezvaluit ca justitia federala a a citat mai multi lideri ai bancii de investitii Lehman Brothers, a carei intrare in faliment a precipitat criza, potrivit NewsIn.

Potrivit postului de televiziune CNBC, 17 manageri, inclusiv directorul general Richard Fuld si fosta directoare financiara Erin Callan, care a demisionat in luna iulie, vor fi chemati sa depuna marturie. Nici avocatul bancii, nici surse din justitie nu au comentat informatiile.

Saptamana viitoare, justitia federala a anuntat lansarea unei anchete privind falimentul bancii Washington Mutual (WaMu). "Ţinand cont de pierderile importante pentru investitori, este corect sa examinam activitatile bancii si directorilor sai, pentru a stabili daca au fost incalcate legi", a explicat Jeffrey Sullivan, procuror la Seattle, unde se afla sediul WaMu.

In luna septembrie, FBI a confirmat ca a lansat 24 de anchete privind creditele ipotecare cu grad de risc ridicat, subprimele, in mediile financiare americane. Luni, politia federala a refuzat orice informatie suplimentara, in conditiile in care Wall Street Journal a anuntat inca din luna septembrie ca FBI ancheteaza cele doua institutii financiare Freddie Mac si Fanny Mae nationalizate recent, dar si Lehman Brothers si compania de asigurari AIG. Un purtator de cuvant al AIG a dat asigurari ca grupul "va coopera" cu ancheta federala.

Pe langa aceste investigatii, investitorii se considera lezati vor intenta, probabil, procese civile: ei vor putea sa conteste prezentari de conturi prea optimiste sau fluxuri de capital suspecte intre filiale.

Fara a astepta, justitia din New York a somat saptamana trecuta AIG, nationalizat in luna septembrie, sa renunte la cheltuielile inutile, dupa ce directorii companiei au risipit 500.000 de dolari pe un weekend de lux.
Directorul general al grupului, Ed Liddy, s-a supus acestei cereri si a promis, in plus, sa prezinte justitiei "bilantul tuturor sumelor de plecare acordate directorilor".

Aceasta situatie este alimentata de apropierea alegerilor prezidentiale, in conditiile in care democratii urmaresc sa etaleze excesele comise de directorii bogati. Astfel, americanii au putut sa il vada pe Fuld recunoscand stanjenit, in fata unei comisii a Congresului, ca in calitate de director la Lehman Brothers a castigat 350 de milioane de dolari intre 2000 si 2007.

Profesorul universitar Roy Smith a subliniat ca anchetele sunt inca la inceput. "Dar stiu ca o data ce li se incredinteaza o astfel de afacere, procurorii lucreaza foarte, foarte constiinciosi si pot descoperi lucruri. Nu trebuie sa fii niciodata vizat de o astfel de ancheta", a explicat el. Cu atat mai mult cu cat justitia americani nu este cunoscuta ca fiind indulgenta fata de cei care comit infractiuni economice.

Fostul directorul general al Worldcom, Berinie Ebbers, si fostul director general al Enron, Jeffrey Skilling, ispasesc din 2006 pedepse de 25, respectiv 24 de ani de detentie, dupa falimentul companiilor lor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri