"Putem intra in mecanismul ratelor de schimb (ERM-2), cel mai devreme, in primavara anului viitor. Sper ca turbulentele de pe piete sa se estompeze pana atunci", a declarat Rostowski pentru cotidianul Polska.

Intrebat ce ar face in cazul in care criza continua si dupa aceasta data, Rostowski a anuntat ca: "In acest caz, vom amana aderarea. Obiectivul nostru ramane adoptarea monedei unice in 2012, dar aceasta nu este o ideologie".

Pentru a putea adopta moneda unica europeana, guvernul de la Varsovia trebuie sa modifice Constitutia, demers ce necesita sustinerea din partea partidului eurosceptic, Lege si Dreptate (PiS), din opozitie, anunta NewsIn.

Citeste si:

Vice-premierul polonez, Grzegorz Schetyna, a confirmat de asemenea, sambata, posibilitatea amanarii planului de aderare la zona euro, din cauza neintelegerilor cu partidul de dreapta PiS.

Zlotul polonez a pierdut peste 20% in fata euro de la nivelul maxim atins in august, in prezent fiind tranzactiont cu circa 3,86 zloti/euro.

Orice tara care vrea sa adere la zona euro trebuie sa intre mai intai in mecanismul ratelor de schimb, pentru aproximativ doi ani, timp in care moneda nationala nu poate oscila cu mai mult de 15% in plus sau in minus fata de un nivel considerat de echilibru.