Franta si Germania au solicitat tarilor membre ale Uniunii Europene sa-si majoreze fondurile suplimentare la Fondul Monetar International (FMI), cu doua treimi, la 125 miliarde euro, potrivit unei scrisori comune a ministrilor francez si german de finante, relateaza AFP.
Acest anunt vine dupa angajamentul luat in aprilie la Londra de tarile bogate si emergente din G20 de a aduce FMI fonduri suplimentare de 500 miliarde dolari, in cadrul unor acorduri noi de imprumut, pentru a intari capacitatile de creditare ale institutiei, potrivit NewsIn.

Tarile UE se angajasera sa contribuie cu 75 miliarde euro (circa 100 miliarde dolari), au amintit cei doi ministri in scrisoarea comuna, in care au solicitat ca statele membre sa-si mareasca efortul total la 125 miliarde euro.

"Franta si Germania sunt pregatite sa-si majoreze cu doua treimi contributiile, la 18,45 miliarde euro, respectiv 25,03 miliarde euro, si cerem partenerilor nostri din UE sa ni se alature", se mai arata in document.

Ar fi vorba de o contributie semnificativa pentru a atinge obiectivul de crestere a noilor acorduri de imprumut, de 500 miliarde dolari.

In plus, cei doi ministri sustin ca mentinerea unei participatii semnificative ar permite ca interesele UE sa fie reprezentate in mod adecvat in cadrul FMI.

Franta si Germania vor sa introduca aceasta propunere pe ordinea de zi a reuniunii de miercuri a EcoFin, consiliul ministrilor de finante si de economie din UE.

Ministrul britanic de finante, Alistar Darling, a anuntat ca Marea Britanie s-a angajat sa aduca in plus 11 miliarde dolari la FMI si a cerut UE sa-si majoreze resursele puse la dispozitia institutiei financiare internationale.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri