In cel mai pesimist scenariu, creditele neperformante din investitiile autoritatilor locale s-ar putea ridica la 2.400 miliarde yuani (350 miliarde dolari) pana in 2011, a declarat Shen Minggao, analist la Citigroup.

"Cel mai probabil, guvernul chinez va lansa un plan masiv de salvare a sectorului financiar", a declarat Victor Shih, profesor in cadrul Northwestern University, care a cercetat timp de mai multe luni creditele realizate de peste 8.000 de entitati guvernamentale locale, anunta NewsIn.

Oficialii chinezi au promis in aceasta saptamana ca vor limita riscurile legate de vehiculele de investitii, impunand restrictii asupra creditelor luate de guvernele locale. Yan Qingmin, oficial al autoritatii chineze de reglementare, a declarat pe 5 martie ca statul va anula garantiile oferite de guvernele locale pentru unele imprumuturi.

Shen este de parere ca guvernul chinez va mentine politica monetara relaxata pentru o perioada mai indelungata de timp, sustinand cresterea preturilor activelor, pentru a evita o crestere a creditelor neperformante si necesitatea unui plan de salvare.

"Riscul este ca inflatia si bulele de active sa forteze guvernul sa retraga sprijinul acordat guvernelor locale mai repede decat estimeaza", a mai spus Shen.

El este de parere ca, in cel mai rau caz, bancile comerciale, care acorda credite datorita garantiilor oferite de guvern si nu in functie de calitatea proiectelor, ar putea inregistra pana in 2011 un nivel al creditelor neperformante de 20% din portofoliul acordat vehiculelor de investitii.

Shih este ceva mai pesimist si sustine ca, in cazul in care guvernul central ar intrerupe sprijinul acordat autoritatilor locale, costul unui pachet de salvare a ajunge la 3.000 miliarde yuani.