ANALIZĂ Tehnologia a făcut salturi, Euro 200 a rămas pe loc: aceeași sumă după 22 de ani și cu peste 90% mai puțini beneficiari

Sursǎ foto: Thomas Park | Unsplash

ANALIZĂ Tehnologia a făcut salturi, Euro 200 a rămas pe loc: aceeași sumă după 22 de ani și cu peste 90% mai puțini beneficiari

Cuprins Articol:
Programul „Euro 200”, lansat în 2004 pentru a ajuta elevii și studenții din familii cu venituri reduse să își cumpere un calculator, continuă și în 2026. Dar suma este mai potrivită pentru un laptop la mâna a doua.

Tehnologia și prețurile s-au schimbat radical în cele peste două decenii, însă valoarea nominală a sprijinului a rămas aceeași: 200 de euro. În timp, s-a schimbat puternic și numărul celor care beneficiază de program.

Cu cei 200 de euro oferiți de stat, un elev își poate cumpăra în 2026 cel mult un laptop nou din gama de bază, dacă prinde o ofertă în jurul pragului de 1.000 de lei. Modelele cu procesoare mai performante, 8 GB RAM și stocare SSD mai generoasă depășesc în general valoarea voucherului, ceea ce înseamnă că familia trebuie să acopere diferența. În 2004, 200 de euro reprezentau bugetul pentru un calculator. În 2026, aceeași sumă ajunge pentru unul dintre cele mai ieftine laptopuri de pe piață, și doar atunci când este la promoție sau pentru un laptop la mâna a doua.

În 2026, 2.339 de elevi și studenți sunt incluși pe lista beneficiarilor, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. În primul an al programului, 2004, ajutorul a fost acordat unui număr de 25.051 de beneficiari.

Diferența este de 22.712 persoane, ceea ce înseamnă că numărul beneficiarilor este cu aproximativ 90,7% mai mic decât în anul lansării programului. Altfel spus, în 2026 mai sunt doar aproximativ 9,3% din beneficiarii pe care programul îi avea în 2004.

Cine primește 200 de euro în 2026

Programul „Euro 200” este derulat de Ministerul Educației și Cercetării în baza Legii nr. 269/2004. Scopul său este acordarea unui sprijin financiar pe criterii sociale pentru cumpărarea unui calculator și dezvoltarea competențelor de utilizare a tehnologiei.

În prezent, programul se adresează elevilor și studenților din învățământul de stat sau particular acreditat, cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din familii în care venitul brut lunar este de maximum 500 de lei pe membru de familie.

Ajutorul reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro și se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

În 2026, lista inițială aprobată de Ministerul Educației și Cercetării cuprindea 2.289 de beneficiari. Ulterior, aceasta a fost completată cu încă 50 de persoane, astfel că numărul final a ajuns la 2.339.

Când pot fi cumpărate calculatoarele

Programul intră acum în etapa în care beneficiarii incluși pe lista Ministerului Educației și Cercetării își vor putea folosi bonurile valorice.

Guvernul a aprobat pe 20 august formatul bonului valoric utilizat în 2026, inclusiv elementele necesare pentru derularea programului.

Conform calendarului aprobat prin Ordinul nr. 3.616/2026, bonurile valorice vor fi eliberate în perioada 31 august - 11 septembrie 2026.

Calculatoarele vor putea fi cumpărate în intervalul 7 septembrie - 16 octombrie 2026.

Ulterior, copiile facturilor și ale proceselor-verbale de predare-primire trebuie depuse până la 30 octombrie, iar decontarea către operatorii economici se poate face până la 27 noiembrie 2026.

În 2004 erau peste 25.000 de beneficiari

Programul „Euro 200” funcționează din 2004, anul în care a fost adoptată Legea nr. 269/2004.

În primul an au fost acordate 25.051 de ajutoare pentru cumpărarea calculatoarelor. În anii imediat următori, numărul beneficiarilor chiar a crescut.

În 2005, programul a ajuns la 27.555 de beneficiari, iar în 2006 la aproximativ 28.000. În 2007 a fost înregistrat unul dintre cele mai ridicate niveluri, cu peste 38.000 de beneficiari.

Cum a scăzut numărul beneficiarilor

Declinul a devenit mult mai vizibil în anii următori. În 2016, la 12 ani de la lansarea programului, 12.024 de elevi și studenți se aflau pe lista beneficiarilor.

Bugetul alocat în acel an era de 15 milioane de lei, iar condițiile de acces erau mai restrictive decât cele de acum. Beneficiarii trebuiau să provină din familii cu un venit brut lunar de cel mult 150 de lei pe membru de familie. După 2016, numărul beneficiarilor a coborât treptat sub 10.000 și a ajuns, zece ani mai târziu, la puțin peste 2.000.

Ministerul a schimbat de-a lungul timpului criteriile de eligibilitate. În 2023, plafonul maxim al venitului brut lunar pe membru de familie a fost majorat, iar în prezent este de 500 de lei. Valoarea voucherului, însă, nu a fost indexată.

Astfel, după 22 de ani în care piața calculatoarelor, nivelul prețurilor și puterea de cumpărare s-au schimbat substanțial, programul social continuă să ofere aceeași sumă nominală cu care a pornit în 2004: 200 de euro pentru cumpărarea unui calculator.

Personalizate pentru tine