Numarul reglementarilor financiar-contabile a crescut dramatic in ultima perioada, iar pedepsele si penalitatile au devenit foarte aspre, mergand pana la anularea dreptului de a deduce TVA-ul, spune Mirela Serban, managing partner R&M Audit-Contabilitate, unul dintre liderii pietei de profil.
“Impunerea unei discipline este in general benefica si, cu cat mai multi respecta normele si legea, cu atat le va fi mai usor tuturor. Pacat este ca, in unele cazuri, nerespectarea unor reglementari poate sa apara ca urmare a ritmului alert de modificari legislative sau birocratiei, caci, cel mai adesea, autoritatile au complicat pe o parte ceea ce simplificasera pe de alta”, a precizat Serban.

Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2012, organele fiscale au dreptul de a anula din oficiu inregistrarea in scopuri TVA a unei persoane juridice daca, de exemplu, timp de 6 luni aceasta nu a depus nici un decont de TVA, desi este activa sau daca in deconturile de TVA depuse nu au fost evidentiate nici achizitii si nici livrari de bunuri sau servicii.

Totodata, contribuabilii inactivi nu mai au dreptul de a-si deduce cheltuielile si TVA aferenta unor operatiuni realizate pe perioada de inactivitate, dar au obligatia de plata a oricarui impozit pe aceeasi perioada.

Mai mult, beneficiarii care achizitioneaza bunuri sau servicii de la un contribuabil declarat inactiv nu vor avea dreptul de deducere a cheltuielilor si a TVA.

“A crescut in mod categoric presiunea pusa asupra managerilor, care sunt din ce in ce mai preocupati si implicati in procesul de respectare a reglementarilor “la zi” si de a face fiecare lucru “la timpul sau”, astfel incat sa nu plateasca amenzi inutile”, a subliniat Serban.

Citeste aici AGENDA OBLIGATIILOR FISCALE. Vezi ce taxe ai de platit in 2012


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri