Specializata in tranzactii de piata de capital, atat pe piata locala cat si pe pietele internationale, precum si in domeniul financiar-bancar, Madalina Rachieru a asistat juridic o gama variata de institutii financiare, banci de investitii si companii. Imediat dupa absolvirea Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, ea s-a angajat in cadrul casei de avocatura Badea &Asociatii. "Am inceput sa practic avocatura de business in 2002, imediat dupa examenul de licenta, cand am fost recrutata de o firma tanara, care tocmai se infiintase in acel an. Peste cativa ani acea firma tanara avea sa devina biroul local al celei mai mari firme globale de avocatura din lume, Clifford Chance Badea”, isi aminteste Madalina Rachieru.

Pentru proaspata absolventa a fost o exerienta coplesitoare sa treaca de la teorie si de la spetele “de instanta” care i s-au predat in facultate la practica de piata de capital, care era un domeniu foarte nou, care nu se preda in universitate si de care multi nici nu auzisera pana atunci. „Atunci am constientizat ca teoria care se preda in facultate nu era suficienta pentru a intampina asteptarile clientilor; in facultate eram notati in functie de cat de bine reproduceam informatia, nu eram invatati sa gandim juridic si cu atat mai putin economic”. In schimb, clientii se asteapta ca, pe langa gandire juridica, sa ai si cunostinte economice, sa le intelegi business-ul, sa intelegi si sa vorbesti “jargonul de business”, sa ai o gandire strategica si analitica.

A ales studiile juridice pentru ca in anii '97-'98, cand era in ultimii ani de liceu, facultatea de drept si cea de medicina erau o moda. „Nu am juristi in familie dar mi se parea fascinanta profesia de judecator. Cand a trebuit sa aleg, insa, INM-ul nu m-a mai tentat din cauza sistemului de repartitie. Asa ca alternativa a ramas baroul. Timpul a confirmat ca am ales profesia potrivita, domeniul potrivit - domeniul pietei de capital este extrem de dinamic si provocator, nu te plictisesti niciodata, mereu apar tranzactii in care trebuie sa inventezi roata”, explica Madalina Rachieru.

Un moment care i-a adus multe satisfactii a fost in 2007, cand a lucrat sase luni in biroul din Londra al Clifford Chance. Expunerea la tranzactii de piata de capital executate la standarde internationale a fost „o experienta fascinanta”, care i-a folosit in toate proiectele in care a fost ulterior implicata. „Din fericire nu am avut esecuri majore, poate doar dezamagiri atunci cand anumite tranzactii nu s-au finalizat, in general din motive economice.”

Despre activitatile sale predilecte, tranzactiile de piata de capital, spune ca sunt printre cele mai complexe tranzactii in care poate fi implicat un avocat. Astfel, trebuie sa ajungi sa cunosti business-ul companiei in cel mai mic detaliu, trebuie sa ai experienta economica si sa te adaptezi de la o industrie la alta.

Citeste si:

Cel mai antrenant proiect in care a fost implicata a fost o oferta simultana de actiuni si GDRs (global depositary receipts) care implica si o listare simultana pe trei burse de valori din Europa, inclusiv Bursa din Londra. Au fost atunci intalniri-maraton cu emitentul in cele doua jurisdictii in care isi desfasura activitatea pentru a ii putea intelege business-ul si a scrie prospectul de oferta, dublate de intalniri cu reprezentantii burselor de valori si ai depozitarilor centrali care trebuiau sa se interconecteze pentru a se asigura listarea si tranzactionarea actiunilor simultan pe cele trei burse. „Cateva luni am stat mai mult in hoteluri si avioane, dar satisfactia pe care ti-o aduce o astfel de tranzactie in care trebuie sa inventezi roata si prin care creezi un precedent este inegalabila.”

Ziua de munca a evoluat mult fata de perioada de inceput a unui avocat care a ajuns deja la 10 de ani de experienta profesionala. Pe atunci ziua se impartea intre munca pe proiecte si documentare si training. Acum ea are avantajul ca poate delega sarcinile mai putin importante, astfel incat sa se concentreze pe acea "consiliere strategica" pe care clientii o asteapta de la un lider de echipa. „Asta insa nu inseamna ca ziua de lucru se incheie mai devreme – pe langa implicarea pe proiecte, care acum include si verificarea muncii colegilor mai tineri, au aparut si atributii administrative, activitati de business development, participarea la diverse conferinte, mentoring si training pentru colegii mai tineri, intalniri cu alti colegi Clifford Chance din regiune pentru a analiza noile tendinte de business”, adauga Madalina Rachieru.

Cat de mult sacrifica din viata personala pentru profesie? In opinia avocatei, fara indoiala, atunci cand vrei sa faci performanta sacrifici o anumita parte din viata personala. „Parerea mea insa este ca nu este vorba de un sacrificiu atunci cand iti doresti cu adevarat ceva, ci doar prioritizezi ceea ce iti doresti cel mai mult si amani alte lucruri pentru mai tarziu”, conchide Madalina Rachieru.

Acest articol face parte dintr-o serie de interviuri si povesti despre tinerii avocati de succes din Romania care au fost promovati in cadrul caselor de avocatura in care activeaza. Citeste alte povesti publicate pe Wall-Street.ro: Radu Damaschin, NNDKP, Anca Jucorvan, Tuca Zbarcea si Asociatii si Costin Teodorovici, Bulboaca si Asociatii.

Tineri avocati de succes: ,,Cand plec acasa iau toate problemele de la birou cu mine"

Tineri avocati de succes: ,,Cand plec acasa iau toate problemele de...