A stiut ca va deveni avocat din momentul in care a perceput semnificatia acestui termen, tatal sau fiind judecator timp de 18 ani si apoi a trecut in profesia de avocat, imediat dupa 1990. „Cum avem firi similare, a fost un dat in familia mea faptul ca voi urma aceeasi profesie. Si am acceptat cu mandrie. Iar astazi nu exista o bucurie mai mare ca aceea cand sunt sunata de tata sa imi ceara un sfat juridic”, spune Alina Tugearu, managing associate in cadrul casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu (ZRP).

Ea a inceput sa lucreze la modul serios abia la jumatate de an dupa ce a absolvit facultatea, in februarie 2005, destul de tarziu raportat la alti colegi, care lucrau deja full-time inca din timpul studentiei. „Cochetasem cu profesia in facultate, in cadrul cabinetului de avocatura al tatalui meu, sau mai degraba spus „pe langa tata”, insa mult prea putin incat sa faca vreo diferenta”.

Primul an si jumatate l-a petrecut in cadrul unui cabinet individual, sau cabinet „boutique” cum este denumit astazi mai pompos. Mai concret, a avut norocul sa poata lucra alaturi de un avocat tanar si foarte destept - mentorul sau - implicat intr-o serie de proiecte extrem de interesante si complexe pentru o clientela sofisticata.

Inceputul a fost dificil. S-a dovedit ca facultatea, mai exact facultatile, pentru ca a urmat in paralel si cursurile Colegiului Juridic Franco-Roman din cadrul Facultatii de Drept, nu te inarmeaza decat cu o tona de informatie pe care trebuie sa inveti singur sa o gestionezi in practica. Si, cel mai frustrant, nu te ghideaza nimeni in „bucataria” acestei profesii, esentiala mai ales la inceput cand nu ai inca acel mix de abilitate, gandire strategica si expertiza juridica pe care il dobandesti odata cu experienta. „Prin urmare, m-am lovit singura de toate aceste neajunsuri, covarsitoare la momentul respectiv si care, laolalta cu problemele juridice concrete, punctuale, mi-au redus simtitor programul de odihna in acea perioada”, adauga Alina Tugearu, specializata in litigii civile si comerciale.

Insa, a depasit cu succes tumultul acelei perioade, iar in prezent spune ca detine experienta necesara in profesie, insa nu mai are la dispozitie atata timp cat avea la inceput pentru fiecare dosar si lucrare in parte si, perfectionista fiind, face tot posibilul sa deruleze si acum fiecare proiect cu meticulozitate.

Alina Tugearu este membru al Baroului Bucuresti din anul 2005 si a absolvit studii de masterat in Drept in cadrul Universitatii Sorbona.
Despre prima promovare in cadrul ZRP la pozitia de senior associate afirma ca avenit ca o recunoastere a unui statut deja existent de ceva vreme, oficializand un rol asumat si acceptat de colegii sai. „Bineinteles, m-am bucurat enorm. Consider ca acest tip de recunoastere profesionala este motorul oricarui avocat care lucreaza intr-o de societate de avocatura de talie mare; vorbim de o nevoie primara, aceea de a fi recompensat si incurajat cand faci ceva bine”.

Pentru a ajunge insa in aceasta pozitie, spune ca a muncit cativa ani buni cu toata pofta incepatorului, gata sa faca orice pentru a invata si a acumula experienta. Dedicatia cu care practici profesia de avocat face diferenta, crede tanara jurista, iar restul vine odata cu experienta - responsabilizarea, siguranta si rapiditatea in luarea deciziilor, inventivitatea, viziunea de ansamblu si, mai ales, usurinta de a gasi strategia perfect adaptabila oricarei situatii.

Citeste si:

Cat de mult conteaza brandingul personal in acest domeniu? In opinia sa, brandingul personal vine de la sine de la un anumit nivel incolo si nu ai cum sa practici avocatura de succes daca nu stii sa te vinzi - clientilor, judecatorilor si arbitrilor, celorlalti colegi avocati si/sau altor parti implicate in activitatea unui avocat litigator. Opinia Alinei Tugearu este simpla: ca sa devii partener trebuie sa fii impecabil, de vreme ce esti considerat un standard pentru restul colegilor.

Cum arata o zi munca acum fata de una a unui incepator in domeniu? Daca la inceput avea doua-trei sarcini punctuale pe zi, acum spune ca nu exista zi in care obiectivele pe care si le traseza de dimineata sa ramana aceleasi pana la sfarsitul zilei (in afara de termenele de judecata, desigur). Apar tot timpul probleme si solicitari noi care trebuie rezolvate, situatii care necesita o reactie imediata, iar la acestea se adauga acum sarcinile administrative si de management care tind sa te acapareze.

Profesia pe care o practica Alina Tugearu - avocat litigator - este una care te aduce in contact direct cu clienti, colegi, partile implicate in actul de justitie, iar relationarea eficienta cu fiecare din aceste grupuri contribuie la finalizarea cu succes a unui proiect. „Pana la urma insa bottom line-ul cred ca este altul - nu poti deveni partener intr-o companie daca nu aduci plus valoare, totul se reduce la o ecuatie matematica simpla. Pentru a ajunge in aceasta postura insa trebuie sa intelegi ca este nevoie de profesionalism si consecventa - profesia de avocat este o stare de spirit care te defineste. Sau cum imi place mie sa spun, eu nu am serviciu, am profesie”.

Fiecare cauza castigata pentru un client reprezinta pentru avocatul ZRP un succes. Aminteste aici castigarea irevocabila a unui litigiu avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate asupra unui teren pe care clientul ei a ridicat o cladire de birouri de 15 etaje care gazduieste astazi una din institutiile centrale ale Bucurestiului. A fost nevoie de doua cicluri procesuale si foarte multi nervi, in contextul in care de acest dosar depindea investitia clientului si posibilitatea de a obtine finantarea pentru finalizarea cladirii. „Am avut si ghinionul ca adversarii persoane fizice sa transforme totul intr-un razboi personal pe care il poarta si astazi impotriva mea”, isi aminteste Alina Tugearu.

Ea considera ca traim intr-o perioada in care toata lumea petrece mai mult timp la birou, asa incat viata sa personala nu are de suferit mai mult decat a celorlalti. „Sunt momente in care ma intreb ce as face daca as termina lucrul la birou la ora 5 - concluzia preponderenta este ca m-as plictisi. Imi place atat de mult ceea ce fac, si descopar zi de zi noi satisfactii si cai de explorat, incat nu cred ca voi putea vreodata sa ma rup de aceasta profesie, sau sa o limitez in mod artificial. Ramane de vazut daca imi voi schimba prioritatile cand voi avea o familie.”

Care este cel mai complex proiect din cariera sa de pan acum? Unu inceput in primul an la ZRP si finalizat la mijlocul lui 2007 - a trebuit sa gestioneze aproximativ 20 de dosare aflate pe rolul instantelor de la Valcea, statea pana la 1 noaptea la birou sa pregateasca apararile scrise si dimineata la 5 se trezea sa plece (singura cu masina) la Valcea. „A fost extrem de interesant, cred ca atunci am invatat si inventat impreuna cu colegii mei majoritatea constructiilor juridice si tertipurilor procedurale pe care le poate utiliza un avocat. Totul s-a finalizat printr-o tranzactie, ceea ce a facut ca satisfactia sa fie si mai mare”, incheie Alina Tugearu.

Acest articol face parte dintr-o serie de interviuri si povesti despre tinerii avocati de succes din Romania care au fost promovati in cadrul caselor de avocatura in care activeaza. Citeste alte povesti publicate pe Wall-Street.ro:

Madalina Rachieru, Clifford Chance Badea
Radu Damaschin, NNDKP
Anca Jucorvan, Tuca Zbarcea si Asociatii
Costin Teodorovici, Bulboaca si Asociatii

Tineri avocati de succes: "Mereu apar tranzactii in care trebuie sa inventezi roata. Nu te plictisesti niciodata"

Tineri avocati de succes: "Mereu apar tranzactii in care trebuie sa...