Bica a facut parte din comisia care i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despagubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat, potrivit anchetatorilor, cu peste 62 de milioane de euro. Surse judiciare au redat, pentru Mediafax, o declaratie data procurorilor anticoruptie de fosta sefa a DIICOT, care este acuzata de abuz in serviciu.

Conform surselor, in preambulul declaratiei, Bica a facut o trecere in revista a atributiilor pe care le-a avut, conform fisei postului, la comisia din Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP). "In perioada 2009-2013 am fost angajat al ANRP, iar pana in octombrie 2013 am fost director al Directiei pentru coordonarea si controlul aplicarii legislatiei din domeniul restituirii proprietatii funciare (Directia funciara). In aceasta calitate, aveam ca atributii de serviciu: semnarea mapelor de sedinta, coordonarea serviciului petitii si relatii cu publicul si serviciul control. In perioada 2010-2011, desi Serviciul despagubiri, potrivit organigramei era in subordinea mea, in fapt, acesta era coordonat de catre vicepresedintele (ANRP - n.r.) Sergiu Ionut Diacomatu. In acea perioada, sef al serviciului a fost Ancuta Cecilia Anghelina. Conform regulamentului intern al ANRP, prefecturile transmiteau, printr-un reprezentant, dosarele propuse pentru despagubiri direct Serviciului despagubiri, in urma unei programari sau a unei solicitari din partea prefecturilor", a spus Bica, in fata anchetatorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

Fosta sefa a DIICOT le-a mai spus procurorilor anticoruptie ca de transmiterea lucrarilor se ocupa sefa de serviciu, care ar fi lucrat predominant cu vicepresedintele ANRP Sergiu Diacomatu. Bica a explicat in detaliu si modul de repartizare si parcurs al dosarelor de despagubire. "Repartizarea lucrarilor catre consilieri o facea sefa de serviciu, respectiv Anghelina Cecilia. Dupa repartizarea dosarelor catre consilier si verificarea actelor din dosar, acestea era propuse catre CCSD (Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor - n.r.), in vederea transmiterii la evaluare. Dupa repartizarea dosarelor catre consilier si verificarea actelor din dosar, acestea erau propuse CCSD, in vederea transmiterii la evaluator. Dupa ce comisia propunea transmiterea catre evaluator, dosarul era inaintat acestuia, in vederea intocmirii raportului de evaluare in termenul stabilit de procedura interna a ANRP. Dupa intocmirea raportului de evaluare, acesta era transmis catre Serviciul Despagubiri din cadrul ANRP, serviciu care il propunea pentru urmatoarea intrunire a CCSD. Odata ajuns in comisie, dosarul era fie aprobat, fie transmis spre reevaluare daca membrii comisiei aveau neclaritati cu privire la suma si modul de intocmire a raportului de evaluare. In momentul in care raportul de evaluare era aprobat de catre Comisie se proceda la redactarea deciziei de catre fiecare consilier care avusese anterior in lucru dosarul. Decizia era semnata de catre presedintele institutiei, de vicepresedintele care raspundea de Directia fondului funciar, de directorul acestei institutii, de Seful serviciului despagubiri, de un consilier care se ocupa de raportul de evaluare si de altul care verifica conformitatea standardelor de evaluare folosite de catre evaluator", a declarat Alina Bica, potrivit surselor citate.

Bica a mai spus, in aceeasi declaratie, ca "semnaturile aveau doar o valoare administrativa pe respectiva decizie, neputandu-se interveni in legatura cu suma stabilita ca despagubire sau beneficiar". Referitor la dosarul lui Gheorghe Stelian, fosta sefa a DIICOT a declarat ca "acesta a fost inaintat ANRP de catre Prefectura Bucuresti, in urma Hotararii Comisiei Municipiului Bucuresti, si inregistrat la Serviciul despagubiri. Consilierul care s-a ocupat de solutionarea dosarului a fost Mihaela Botizan".

"De asemenea, doresc sa precizez faptul ca desi eram director al Directiei care coordona Serviciul Despagubiri, sefa serviciului, Anghelina, uneori purta corespondenta exclusiv prin intermediul vicepresedintelui Diacomatu Sergiu. Consider ca proceda in acest fel intrucat nu eram considerat un om apropiat vicepresedintelui, care sa fie dispus la compromisuri sau solicitari neconforme cu legea sau regulamentul institutiei. In acest mod s-a procedat si in cazul dosarului nr. 22714/FFCC", se mai arata in declaratia data de Bica si citata de aceleasi surse.

Citeste si:

Alina Bica le-a mai spus procurilor, referitor la despagubirilor aprobate lui Gheorghe Stelian, ca nu a vazut niciodata raportul de evaluare al expertului, dar ca la finalul procedurilor a fost emisa decizia din l5 martie 2011 pe care a semnat-o "alaturi de celelalte persoane, potrivit procedurii instituite la nivelul ANRP". Pe de alta parte, conform unor documente din dosarul despagubirilor, un alt inculpat le-a declarat anchetatorilor ca Alina Bica, intr-o sedinta a comisiei din ANRP, a elogiat profesionalismul celui care a evaluat terenul pentru care Gheorghe Stelian cerea despagubiri, considerand ca suma stabilita era justificata.

Dosarul despagubirilor

In dosarul despagubirilor, Bica se afla in arest preventiv, alaturi de Lacramioara Alexandru, Dragos Bogdan, fost vicepresedinte al ANAF, fosta sefa a ANRP Crinuta Dumitrean si expertul evaluator Emil Nutiu. In acelasi dosar sunt cercetati, sub control judiciar, deputatul PDL Florin Catalin Teodorescu, Sergiu Diacomatu si Oana Vasilescu, ambii fosti vicepresedinti ai ANRP, si Gheorghe Stelian.

Ancheta il vizeaza si pe deputatul UDMR Marko Attila, in cazul caruia Camera Deputatilor a incuviintat, miercuri, arestarea preventiva. Acesta a fost citat joi la DNA, insa nu s-a prezentat intrucat este plecat din tara. Avocatul lui Marko Attila a declarat ca deputatul este in capitala Ungariei, precizand ca nu poate sa spuna cand se va intoarce in Romania. Potrivit DNA, in 15 martie 2011, Crinuta Dumitrean si membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor - Sergiu Ionut Diacomatu, Catalin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragos Bogdan si Lacramioara Alexandru - au aprobat in unanimitate raportul intocmit de societatea de evaluare desemnata, SC Business Evaluator SRL, reprezentata prin evaluator Emil Nutiu, privind solutionarea dosarului de despagubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren de 13 hectare aflat in zona Plumbuita din Sectorul 2, a carui valoare a fost supraevaluata cu peste 62 de milioane de euro.

Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocos, ar fi impartit cu alti trei oameni de afaceri prejudiciul in urma despagubirii platite pentru terenul supraevaluat, respectiv cei 62 de milioane de euro, sustin anchetatorii.