Ne-am certat cu ungurii pentru palinca, cu bulgarii pentru rachiu si cu slovacii pentru branza. Daca Ungaria, de exemplu, ar fi reusit sa inregistreze marca “palinka” la Bruxelles, nici unul dintre celelalte state UE, inclusiv Romania, nu ar fi putut produce si comercializa pe piata comunitara o bautura alcoolica cu o denumire similara.

Cu aceeasi problema se confrunta si firmele romanesti. Fie ca este vorba de tigari, autoturisme, medicamente sau produse de patiserie, toate aceste branduri trebuie inregistrate pe fiecare dintre pietele unde sunt exportate, pentru a nu fi in pericol ca altcineva sa-si insuseasca marca, inregistrand-o inaintea titularului de drept.

Problemele care decurg din neinregistrarea marcii au fost deja simtite de unele firme pe propria piele. Astfel, tigarile Carpati nu pot fi comercializate in Bulgaria, pentru ca cineva a actionat mai repede si a inregistrat marca inainte de a o face societatea din Romania. La fel s-a intamplat si cu marca de automobile Oltcit, despre care unul dintre reprezentantii industriei isi aminteste ca a avut probleme pe piata din Argentina, unde altcineva si-a adjudecat denumirea. Protejarea marcii este la fel de importanta si pentru strainii care vor sa desfasoare activitati comerciale pe piata autohtona. Reteaua de patiserii Fornetti, de exemplu, a inregistrat denumirea Fornetti Romania inca din 2001, iar reprezentantii companiei spun ca a fost un pas “foarte inteligent”, intrucat la scurt timp au aflat ca o firma concurenta intentiona sa inregistreze aceasta marca sub numele ei.

Pentru tigarile Carpati, Bulgaria ar trebui sa reprezinte o piata excelenta. Numai ca, potrivit WIPO (Organizatia Internationala pentru Proprietate Intelectuala), producatorul roman are probleme cu inregistrarea marcii sale pe piata vecina. “In Romania, marca de tigari Carpati este inregistrata de SNTR, actualmente Galaxy Tobacco, iar in Bulgaria de altcineva, astfel ca firma nu poate exporta acest produs acolo”, explica stefan Cocos, sef serviciu Marci la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM).

Pe site-ul WIPO, se gasesc si alte marci autohtone aflate intr-o astfel de situatie, pe diverse piete. Acest lucru arata ca firmele romanesti nu s-au inghesuit pana acum sa-si protejeze marcile la nivel international. Riscul este ca altcineva sa inregistreze acea marca in tara respectiva, ceea ce face imposibila prezenta producatorului roman pe acea piata.

Exista insa si oameni de afaceri grijulii. Una dintre cele mai cunoscute marci atat la nivel national cat si international este Gerovital, in prezent, inregistrata in 52 de tari.

si producatorii din domeniul cosmeticelor sunt tot mai preocupati de necesitatea protejarii marcii lor in statele unde doresc sa realizeze exporturi, punandu-se la adapost de posibile conflicte. De exemplu, Elmi Prodfarm, proprietara marcii Elmiplant, a investit 2.300 de euro pentru inregistrarea acesteia pe piata din Japonia. In plus, brandul este in curs de a fi inregistrat in Canada, Republica Moldova, Liban, Emiratele Arabe Unite si Israel.

Nici Arctic nu face exceptie de la regula. Producatorul de la Gaiesti si-a inregistrat marca pe 27 de piete din Europa. Potrivit directorului de marketing al companiei, Monica Iavorschi, in acest an, exporturile de produse electrocasnice marca Arctic sunt estimate la 450.000 de unitati.

Inregistrarea internationala a unei marci romanesti se face, in principiu, pe doua cai. Prima, intitulata “calea nationala”, se realizeaza in baza unui tratat international mai vechi, la care suntem si noi parte. Conform acestei reglementari, o firma din Romania poate sa se duca in orice tara membra a tratatului si sa depuna direct cererea. Apoi, fiecare stat o examineaza in conformitate cu legislatia nationala. Prin urmare, daca cineva doreste sa inregistreze o marca in sapte tari, atunci acestea fac o procedura comuna, numita examinare preliminara, dupa care realizeaza o procedura diferentiata pe legislatie proprie. Multiplicarea de operatii, numita examinare preliminara, la care se adauga, pentru straini, obligativitatea existentei mandatarului (o persoana autorizata, care este interfata intre solicitant si oficiul dintr-o anumita tara), inseamna bani multi. In general, taxa de mandatar porneste de la 1.500 de euro. Ca sa reduca costurile, au fost gandite alte tratate internationale: Aranjamentul de la Madrid si, ulterior, un Protocol referitor la Aranjamentul de la Madrid. In acest caz, cererea, numita acum “calea internationala”, se depune la oficiul tarii de origine, care o trimite la WIPO, iar aceasta institutie face examinarea preliminara pentru toate oficiile, eliminandu-se mandatarul. Dupa ce Organizatia Internationala a finalizat examinarea preliminara, o trimite la oficiile desemnate, din tarile unde se doreste inregistrarea marcii, urmand ca aici sa se faca numai examinarea de fond, in conformitate cu legislatia nationala. In acest caz, taxele se reduc spectaculos, de trei sau chiar de cinci ori.

Citeste si:

A fost construit si un al treilea sistem, numit “marca comunitara”. S-a creat un oficiu pe baza unei directive comunitare (OHMI), care examineaza cererile de marci si, printr-o singura procedura si examinare de fond, da marca pe ansamblul tarilor membre ale Uniunii Europene. Un singur dosar, o singura examinare, o singura taxa, o protectie unitara in 25 de state. In acest caz, ca valoare absoluta, taxele sunt relativ mari, incepand de la 2.000 de euro pe cerere. Daca tinem cont insa ca protectia este valabila in 25 de tari, costurile ar fi de 80 de euro de tara. Taxele variaza insa in functie de mai multe criterii, printre care se numara tipul marcii, marimea listei de produse si servicii etc. Intrucat Romania nu este inca membra UE, companiile de pe piata locala au urmatoarele optiuni: fie se duc prin mandatar si cer marca comunitara, fie prin Protocolul referitor la Aranjament si obtin marca comunitara, economisind taxa de mandatar. In momentul de fata, urmand primele doua cai, firmele din Romania au depus 559 de cereri.

De la inceputul acestui an si pana la sfarsitul lunii iulie, prin OSIM au fost depuse 45 de cereri pentru inregistrarea internationala a unor marci romanesti, din care 43 au fost deja trimise la OMPI (Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale).

“La marca comunitara se primesc circa 60.000 de cereri pe an, astfel ca cele 68 ale Romaniei sunt ca o picatura intr-un ocean.”

Stefan Cocos,
sef serviciu marci OSIM

Cereri pentru marci comunitare In Europa Centrala si de Est (1996-2004)

Romania 47
Republica Ceha 458
Estonia 55
Ungaria 338
Lituania 28
Letonia 11
Polonia 812
Slovenia 154
Slovacia 29
Bulgaria 30

Cereri depuse de romani pentru marca comunitara

Una dintre explicatiile numarului redus de cereri depuse de Romania la marca comunitara consta in faptul ca cele mai multe companii de pe piata interna nu au, deocamdata, interes la nivelul intregii Uniuni Europene. La aceasta se adauga taxele mari si necunoasterea avantajelor si dezavantajelor sistemului.