"Veniturile din transport au fost peste estimarile noastre datorita cantitatilor mai ridicate transportate, in timp ce costurile au fost sub asteptari, generand un profit net de doua ori mai ridicat decat estimarea noastra, de 161 milioane lei", se arata intr-o analiza transmisa luni de Raiffeisen, potrivit Mediafax.

Analistii bancii austriece si-au modificat estimarile cu privire la evolutia cantitatilor de energie transportate de Transelectrica in acest an, anticipand o crestere de 6%, fata de stagnarea previzionata anterior.

Consumul local de energie a urcat cu 4,5% in primul trimestru fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce exporturile s-au triplat, la 1,4 TWh, noteaza Raiffeisen.

Astfel, cantitatile transportate de compania de stat au urcat cu 12%, la 15,75 TWh.

Citeste si:

Banca anticipeaza ca exporturile vor reprezenta un motor de crestere si in al doilea trimestru, insa dinamica va incetini in ultimele doua trimestre din an, din cauza efectului de baza dupa un prim semestru solid.

Actiunile Transelectrica cresteau luni la bursa de la Bucuresti cu 1,1% in jurul orei 12:20, la 23 lei pe unitate.

Compania este controlata de stat, prin Ministerul Economiei, care detine 73,68% din actiuni. Un alt actionar important este Fondul Proprietatea, cu 13,49% din capital.