Polonezul isi motiveaza afirmatia spunand ca oferta investitorilor straini din piata romaneasca este prea mica pentru a putea sa acopere o transa de actiuni atat de mare precum cea de la Romgaz.

„Experienta de la Petrom a aratat ca piata romaneasca are o limita atunci cand vorbim de sume intr-adevar mari. Marimea bursei locale pune anumite piedici ofertelor cu adevarat mari. Din acest motiv, pentru Romgaz, noi am recomanda ca listarea sa se faca pe doua piete, astfel incat investitorii sa aiba mai multe solutii pentru a o accesa”, a declarat managerul FP.

Fondul a incercat sa vanda luna trecuta 1,77% din actiunile Petrom, insa in cele din urma a reusit sa vanda doar 1,11% pentru 246,6 mil. lei (56,8 mil. euro). Konieczny spune ca acest lucru a fost cauzat tocmai de oferta redusa a investitorilor straini din piata romaneasca, insa chiar si asa considera ca plasamentul a fost un succes.

Chiar daca oficial mangerul FP spune ca sustine listarile duble (pe Bursa de la Bucuresti, dar si intr-o piata straina) pentru accesarea unei planse cat mai largi de investitori, este evident ca Fondul Proprietatea ar inregistra si alte beneficii indirecte de pe urma unei asemenea mutari.

Konieczny incearca de mai bine de un an sa aduca actiunile FP pe Bursa de la Varsovia, insa procedurile tehnice au fost tergiversate constant de autoritatile locale, care, alaturi de brokerii romani si BVB, se tem ca listarea secundara a Fondului intr-o piata straina va duce la scaderea valorii tranzactiilor cu actiuni ale Fondului pe plan local.

Daca statul roman ar decide ca in acest an sa privatizeze o companie precum Romgaz atat pe Bursa de la Bucuresti cat si pe o piata precum cea de la Varsovia, institutiile de reglementare si Depozitarul Central ar fi fortate sa grabeasca realizarea legaturii tehnice cu piata straina, iar FP, la randul sau, ar putea sa se listeze mai repede in afara tarii.

"Normal ca brokerii nu vor sa intermedieze vanzarea aeroporturilor. Ofertele ar trebui sa fie de minim 25%"

Luni, Ministerul Transporturilor, a anuntat ca nu a primit oferte de la brokeri pentru lisarea la bursa Aeroportului Traian Vuia din Timisoara nici la a doua licitatie. Pachetul de actiuni scos la vanzare este de 5% din capitalul companiei, acesta fiind evaluat la doar 1,6 mil. lei raportat la valoarea actiunilor detinute de Fondul Proprietatea.

ESEC? Statul nu gaseste brokeri pentru listarea Aeroportului din Timisoara

ESEC? Statul nu gaseste brokeri pentru listarea Aeroportului din...

Citeste si:

Cel mai probabil brokerii nu au vrut sa intermedieze listarea din cauza faptului ca nivelul comisionului primit nu le-ar fi acoperit costurile.

„Nu este de mirare ca niciun broker nu a vrut sa intermedieze IPO-ul Aeroportului din Timisoara, ofera este infima. Cred ca statul ar trebui sa vanda 25% sau mai mult din aceste companii, altfel costurile cu oferta nu se justifica. Daca este nevoie putem sa aducem si noi actiuni in IPO. Cred ca o oferta publica pe BVB ar trebui sa fie de cel putin 10-15 milioane euro, indiferent de numele companiei”, este de parere Konieczny.

„Nu cred ca IPO-ul Hidroelectrica mai este fezabil in 2013. Nu vom reevalua actiunile dupa insolventa”

Statul roman mai vrea sa vanda in acest an pachete minoritare de actiuni la Nuclearelectrica si Complexul Energetic Oltenia.

Seful FP spune ca vanzarea Nuclearelectrica va fi dificila avand in vedere in special neclaritatile cu privire la constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, insa chiar si asa compania ar avea mai mult de beneficiat de pe urma listarii pe Bursa decat daca ar ramane nelistata. Cele mai mari detineri ale Fondului Proprietatea

„Nuclearelectrica este o vanzare dificila, ca si CE Oltenia de altfel. Am prefera totusi ca listarea sa se faca chiar daca ar fi la un pret pe care nu l-am aprecia foarte mult”.

In privinta IPO-ului Hidroelectrica, seful FP crede ca acesta nu mai este fezabil in 2013, avand in vedere ca societatea tocmai iese din insolventa.
”Ma astept ca Hidroelectrica sa ajunga pe Bursa mai degraba anul viitor. Odata cu apropierea iesirii din insolventa am fost intrebati de investitori daca vom schimba evaluarea pe care o avem pentru aceasta companie. Raspunsul este nu, evaluarea va ramane cea care este in prezent”, a mai afirmat Greg Konieczny.

Hidroelectrica poate iesi din insolventa pana la finalul lunii, in conditiile in care Tribunalul Bucuresti a respins ultima contestatie formulata de fostii parteneri ai companiei, respectiv a firmei Alpiq RomIndustries.