“Discutam cu un consiler al domnului Herman van Rompuy (n.red. presedintele Consiliului European) care spunea ca daca ar fi sa se faca un campionat european de anuntat proiecte in energie, Romania s-ar lupta cu Bulgaria pentru primul loc. In total avem nevoie de investitii in energie de 40-50 mld. euro in urmatorii zece ani”, a declarat Razvan Nicolescu, in cadrul unei conferinte de presa organizata de Bursa.

Acesta a mai adaugat ca in urma listarii pe Bursa de Valori Bucuresti, companiile Electrica, Romgaz si Nuclearelectrica au programat investitii anuale de 1,3 mld. euro. “Potentialul de investitii al acestor societati este de 2 mld. euro anual si cred ca il putem atinge daca vom creste rentabilitatea si eficienta lor”.

Investitiile mentionate de Razvan Nicolescu vizeaza atat productia de electricitate cat si modernizarile retelelor de distributie si transport, investitiile de mediu, dar si investitiile in noi zacaminte de petrol si gaze.