Valoarea tranzactiilor incheiate la Bursa de Valori Bucuresti in perioada 6 -10 august a urcat cu 5% fata de saptamana anterioara, pana la 275,8 milioane lei (86,83 milioane euro), iar investitorii au preferat actiunile bancare.

Valoarea schimburilor incheiate in saptamana precedenta a fost de 258,3 milioane lei (81 milioane euro).

"Bursa de Valori Bucuresti a avut de suferit in urma evolutiilor internationale, insa nu intr-o masura foarte accentuata. Cel mai mult afectat a fost segmentul societatilor financiare (SIF), care este mai sensibil la evenimentele de pe glob. In schimb, cele doua mari banci listate, BRD SocGen si Banca Transilvania au afisat rezultate financiare foarte bune si au fost principalul sustinator al indicilor pietei", sustin analistii de la casa de brokeraj Prime Transaction.

Valoarea de piata a companiilor listate, descrisa de capitalizarea bursiera, a urcat cu 0,9% fata de saptamana anterioara, de la 92,6 miliarde lei la sfarsitul sedintei din 3 august, pana la 93,46 miliarde lei (29,3 miliarde euro) la sfarsitul sedintei din 10 august.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a apreciat cu 0,817%, de la 10.081,76 puncte, in sedinta din 3 august, pana la 10.163,03 puncte, la sfarsitul sedintei din 10 august.

Indicele compozit BET-C a crescut cu 0,52%, de la 6.966,79 puncte pana la 7.003,31 puncte.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia a zece dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB (BRD SocGen, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare Constanta, Petrom, Impact, Banca Comerciala Carpatica, Antibiotice Iasi, Flamingo International, Transelectrica si Biofarm), a urcat cu 1% de la 22.465,11 puncte pana la 22.690,65 puncte.

Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), s-a depreciat in aceasta saptamana cu 1,91%, de la 83.815,56 puncte pana la 82.211,47 puncte.

"Prima parte a saptamanii a fost animata de actiunile celor doua banci care si-au prezentat rezultatele financiare, BRD SocGen si Banca Transilvania. Conjunctura internationala nefavorabila a facut ca rezultatele financiare bune ale emitentilor listati la Bursa de Valori Bucuresti sa nu mai conteze, piata inregistrand scaderi", a explicat Mihai Piscan, broker la Intercapital Invest.

Valoarea totala a schimburilor cu actiunile societatilor financiare a fost, in aceasta saptamana, de 113 milioane lei si a reprezentat aproape 41% din totalul tranzactiilor realizate in piata.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au inregistrat tranzactii de 36,8 milioane lei, realizand 13,3% din rulajul total al bursei. Cotatia SIF Oltenia (SIF5) s-a depreciat cu 2,95%, de la 4,40 lei pana la 4,27 lei.

Citeste si:

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au ocupat pozitia secunda in clasamentul lichiditatii cu tranzactii de peste 34,1 milioane lei (12,36% din rulajul total al Bursei). Actiunile SIF2 s-au depreciat cu 2,73%, de la 3,65 lei pana la 3,55 lei.

Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au pierdut 0,25%, de la 3,89 lei pana la 3,88 lei. Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au scazut cu 0,78%, de la 2,60 lei pana la 2,52 lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au coborat cu 0,78%, de la 2,54 lei pana la 2,52 lei.

Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) s-au mentinut la cotatia de 0,54 lei, pe un rulaj de 7,8 milioane lei, reprezentand 3% din lichiditatea BVB. Cotatia titlurilor Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a scazut cu 4,9%, de la 0,102 lei pana la 0,097 lei. Valoarea tranzactionata a fost de 8,95 milioane lei, reprezentand 3,46% din rulajul total al bursei.

Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 6,1%, de la 27,50 lei pana la 29,20 lei. In perioada analizata, titlurile BRD au inregistrat tranzactii in valoare de 31,84 milioane lei, reprezentand 11,5% din lichiditatea totala a BVB. Actiunile BRD SocGen au fost tranzactionate si pe piata schimburilor speciale a Bursei de Valori Bucuresti, valoarea tranzactiilor fiind de peste 24 milioane lei.

Titlurile Banca Transilvania Cluj Napoca (TLV) au crescut cu 0,53%, de la 0,93 lei pana la 0,935 lei. Valoarea tranzactionata a fost de 22,8 milioane lei, reprezentand 8,2% din rulajul bursier.

Actiunile Bancii Comerciale Carpatica Sibiu (BCC) au scazut cu 6,1%, de la 0,565 lei, pana la pe fondul unor tranzactii de 1,71 milioane lei.
Titlurile Transelectrica Bucuresti (TEL) s-au apreciat cu 0,65%, de la 45,60 lei pana la 45,90 lei, pe un rulaj de 3,94 milioane lei.

In ultima sedinta a saptamanii, actiunile companiei Oil Terminal Constanta au promovat la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti. Cotatia titlurilor Oil Terminal s-a mentinut la valoarea de 0,90 lei, cu care a incheiat saptamana anterioara, pe un rulaj total de 1,16 milioane lei

La inceputul saptamanii, compania Flanco International, actionar minoritar la Flamingo International (FLA), a vandut un pachet de 3,85% pe piata schimburilor speciale. In sedinta urmatoare, un alt pachet de 3,45% din titlurile Flamingo International si-a schimbat proprietarii, pachetul fiind cumparat de QVT Fund. Valoarea totala a tranzactiilor special incheiate cu titlurile Flamingo a fost de aproximativ 21 milioane lei.

Tranzactiile speciale incheiate pe piata schimburilor speciale a Bursei de Valori Bucuresti au insumat 46,7 milioane lei (16,9% din rulajul bursei).

"Majoritatea investitorilor straini se asteapta la corectii mari pe pietele internationale motiv pentru care este posibil ca in saptamana urmatoare societatile cu lichiditate ridicata sa resimta scaderi ale cotatiilor actiunilor. Desi bursa de la Bucuresti nu are motive sa scada, indicatorii macroeconomici fiind buni, situatia politica e stabila, iar economia in dezvoltare, factorul psihologice, poate duce la cateva sedinta dramatice", sustin analistii de la Prime Transaction.