Lichiditatea de luni a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a coborat cu 9,75% fata de sedinta precedenta, cand a fost de 55,9 milioane lei (16,48 milioane euro), si este cu 6,8% sub media consemnata de la inceputul anului, de 54,13 milioane lei.

"Sedinta de luni vine ca un balon de oxigen pentru cei care au mizat pe cresteri sau o intoarcere a trendului si care nu mai veneau. E un semn de relativa stabilitate si se mentin premisele unei inversari a tendintei descendente", a declarat, citat de NewsIn, Gigi Uleia, broker la Prime Transaction.

"Astazi piata a deschis cu cresteri importante (de peste 3%) pe SIF-uri si BRD, cresteri care s-au mentinut pana la sfarsitul sedintei. Lichiditatea s-a situat cu putin sub media de la inceputul anului, iar volumele tranzactionate au fost mai mici decat in sedintele precedente", a explicat Uleia.

"Am putea spune ca in piata a reaparut optimismul, fiind unul moderat. In cazul in care cumparatorii isi vor mentine pozitiile, cresterile ar putea continua, existand insa riscul ca sa revina vanzatorii de mare calibru sau unii dintre cei care au cumparat pe minime sa marcheze profituri imediate de 7-8%", a adaugat brokerul de la Prime Transaction.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a inchis in crestere cu 1,87%, la 6.189,56 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 1,35%, la 8.851,45 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a apreciat cu 1,09%, pana la 19.705,20 puncte.

Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a inchis la nivelul 69.213,40 puncte, consemnand cea mai mare apreciere dintre indici (de 3,52%), pe parcursul sedintei atingand un minim de 64.500 puncte. Valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) s-a ridicat la 31,27 milioane lei si a reprezentat 62% din rulajul total al pietei.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au avut primul rulaj din piata, de 10,4 milioane lei, si au inchis la 3,82 lei, in crestere cu 3,24%. Actiunile SIF Moldova (SIF2) au avut a doua lichiditate de la BVB, de circa 7,71 milioane lei, si s-au apreciat cu 5,17%, la 3,05 lei. "Titlurile SIF Moldova au castigat azi cel mai mult pe segmentul SIF-urilor, dar in precedentele sedinte au fost cele mai afectate dintre acestea", a mai spus Uleia.

Citeste si:

Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au crescut cu 2,68%, la 3,06 lei, avand a treia lichiditate, de 5,275 milioane lei. Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au castigat 2,05%, la 2,98 lei, avand al cincealea rulaj ca valoare, de 4,85 milioane lei. Actiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au scumpit cu 2,94%, la 2,10 lei, pe fondul unor schimburi de 3,03 milioane lei.

Actiunile Broker Cluj (BRK) au crescut cu 8,41%, la 2,45 lei, pe o lichiditate de 1,73 milioane lei. "Broker Cluj a revenit puternic azi pe crestere, dar la fel ca in cazul SIF Moldova, in ultima perioada a fost destul de afectat de contextul negativ din piata", a mai precizat brokerul de Prime Transaction.

Titlurile Petrom Bucuresti (SNP) au evoluat din nou in contrast cu piata, scazand cu 1,20%, pana la 0,494 lei, pe un rulaj de 980.000 lei. Actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au coborat cu 0,20%, la 0,0988 lei, pe fondul unor schimburi 231.200 lei.

Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 3,48%, la 23,80 lei, in urma unor tranzactii de 5,18 milioane lei, ocupand locul patru in clasamentul lichiditatii. Titlurile Banca Transilvania (TLV) au atras a saptea lichiditate din piata, de 3,29 milioane lei, si au crescut cu 1,23%, la 0,825 lei.

Titlurile Transelectrica Bucuresti (TEL) s-au scumpit cu 3,30%, la 31,30 lei, pe fondul unor schimburi de 711.00 lei.

O lichiditate insemnata au avut actiunile Rompetrol Well Services (PTR), de 3,835 milioane lei, unde peste 80% din aceasta s-a realizat printr-o tranzactie cu 2 milioane actiuni PTR, la un pret de 1,55 lei, apropiat de cotatia de inchidere (care a fost si maximul zilei) de 1,57 lei.

Pe piata instrumentelor derivate a BVB, nu s-au incheiat contracte la termen (futures).