Investitorii de la Bursa de Valori Bucuresti, cei care nu si-au lichidat inca portofoliile, au inceput sa se indrepte catre strategii de investitii speculative, fapt ce reiese din volatilitatea ridicata din ultimele doua zile, spun specialistii.
In sedinta de ieri, indicii au avut o evolutie mixta, pornind cu pierderi pentru ca spre final sa testeze planul pozitiv pentru a inchide in usoara scadere. Lichiditatea totala de ieri s-a ridicat la 33 milioane lei (8,73 mil. euro), din care segmentul Rasdaq a atras 2,73 milioane lei (0,72 mil. euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut nesemnificativ, cu 0,02%, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,56%. Cele cinci societati de investitii financiare, a caror evolutie este urmarita de indicele BET-FI, au inchis in scadere usoara cu 0,44%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,44%, iar BET-NG, indice ce reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 1,96%.

“Sedinta a fost foarte volatila, dupa scaderile din timpul zilei unele societati au inchis pe cresteri, printre acestea numarandu-se: BRD, SIF 4, TEL. Astazi (ieri – n.r.) s-a vazut ca unele stiri din SUA pot influenta bursa romaneasca si altele nu. Spre exemplu, pierderile inregistrate de Citigroup in T3 nu a avut niciun efect asupra pietei, insa datele referitoare la inflatia americana au readus optimism”, a declarat, pentru Wall Street, Marcel Murgoci, director de operatiuni la EstInvest.

Pe parcursul sedintei s-au putut observa urmatoarele evolutii, ne-a explicat Andrei Ciubotaru, broker la Vanguard, de dimineata multi investitori au vandut la cotatii minime, in jurul orelor 14:00-15:00 s-a vazut o asteptare a investitorilor, iar dupa 15:30, cand au venit datele despre inflatia din SUA, multi au intrat la cumparare.

“Ceea ce s-a intamplat astazi (ieri – n.r.) indica faptul ca se favorizeaza strategiile de investitii pe termen scurt, iar investitorii prefera sa investeasca pe fondul stirilor venite din SUA in locul analizei fundamentale”, considera Ciubotaru.

BRD a atras, din nou, cea mai mare suma din piata


Actiunile BRD SocGen (BRD) au atras cea mai mare lichiditate, de 6,56 milioane lei (1,73 mil. euro), iar pretul lor a crescut cu 5,98%, la 9,75 lei, in timp ce titlurile SIF5 - Oltenia s-au depreciat cu 0,57%, pana la cotatia de 0,875 lei. Schimburile de 4,6 milioane lei (1,2 mil. euro) ale SIF5 au reprezentat cea de-a doua lichiditate din piata.

Din sectorul energetic, actiunile Petrom (SNP) s-au depreciat puternic, cu 8,33%, la pretul de 0,22 lei, pe o lichiditate de 4,53 milioane lei, in timp ce titlurile Transelectrica (TEL) s-au apreciat cu 4,7% la pretul final de 15,6 lei, pe o lichiditate de doar 633.800 lei.

Pretul titlurilor SIF4 - Muntenia a urcat cu 3,94%, pana la 0,66 lei, pe fondul unor schimburi de 2,05 milioane lei, fiind singura societate de investitii financiare care a inchis in crestere, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Moldova (SIF2) au insumat 3,95 milioane lei, depreciindu-se cu 0,65%, pana la 0,76 lei.

Actiunile SIF3 - Transilvania au atras o lichiditate de 1,87 milioane lei, coborand cu 0,63%, cotatia finala fiind de 0,47 lei.

Tranzactiile cu actiuni SIF1 – Banat Crisana au totalizat 1,51 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 4,76%, pana la 0,80 lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au pierdut 5,94%, ajungand la 95 lei, pe o lichiditate de 1,25 milioane lei.

Lichiditatea revine la nivele normale

Desi in timpul lunilor de vara si in cursul lunii septembrie lichiditatea atrasa de piata reglementata a BVB depasea rar valoarea de 6 milioane de euro, aceasta saptamana a adus nivele ridicate ale sumelor tranzactionate de investitori. Chiar daca luni lichiditatea a fost de circa 7 milioane euro, in urmatoarea zi aceasta a crescut cu aproape jumatate - la 13,01 milioane euro.

Pana la finalul sedintei de miercuri, investitorii au plasat sume de circa 7,7 milioane de lei, in timp ce in ziua de tranzactionare de ieri, aceasta s-a majorat usor la 8 milioane euro.

Andrei Ciubotaru este de parere ca din punctul de vedere al sumelor plasate, lichiditatea va ramane la aceleasi nivele atinse in aceasta saptamana.

“Atat timp cat preturile se vor misca intr-o singura sedinta pe paliere de +/- 10%, iar din exterior si din media vom primi stiri diferite, cred ca se va mentine aceasta lichiditate. In ultima perioada achizitiile insiderilor companiilor listate s-au intensificat. De acum incolo, va trebui sa vedem daca achizitiile acestora si miscarile speculative vor fi mai mari decat cererile de retragere de capital din ultima vreme a unor clientii ai fondurilor de investitii”, conchide brokerul Vanguard.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri