Societatea a primit o amenda de 8.000 lei, reprezentand 1% din capitalul social, iar Valerian Voicu, Ion Stratila, membri in consiliul de administratie, si Eugen Bogdan, presedintele companiei, au primit amenzi de 10.000 lei fiecare si interdictia de a activa pe piata de capital timp de 3 ani.

Totodata, Anca Antochi, in calitate de conducator al firmei, si Catalin Bogdan Anton si Daniel Cucu, reprezentanti al compartimentului de control intern, au fost amendati si li s-a interzis sa lucreze pe piata de capital timp de 2 ani.

Arbitrul pietei a sanctionat zece angajati, in total, cu amenzi insumand 64.500 lei, iar un alt reprezentant al departamentului de control intern a primit doar un avertisment.

Motivele pentru care au fost sanctionata casa de brokeraj si angajatii acesteia au fost nerespectarea unor proceduri legale privind netransmiterea unor documente solicitate de CNVM in urma unui control, realizarea unor operatiuni fara acordul clientilor, precum si alte nereguli descoperite la sediile secundare.

Casa de brokeraj va trebui sa restituie clientilor sumele de bani pe care le datoreaza sau pe care le are in administrare, sa transfere valorile mobiliare ale clientilor in conturi bancare si sa convoace AGA pentru lichidarea societatii sau a modificarii obiectului de activitate al acesteia.

Totodata, firma va trebui sa pastreze pentru cel putin cinci ani registrele si inregistrarile referitoare la serviciile si activitatile prestate si desfasurate.

La sfarsitul lunii octombrie, CNVM a suspendat pentru doua saptamani autorizatia de functionare a casei de brokeraj Trend Bacau, din cauza unor nereguli descoperite in urma unui control efectuat in iulie.

De la inceputul anului, Trend Bacau a inceput sa-si vanda participatia pe care o detine in cadrul Bursei de Valori Bucuresti. In iulie, a obtinut 1,25 milioane lei pentru un pachet de 50.000 de actiuni BVB, iar in prezent vrea sa mai vanda 30.000 de titluri pentru suma de 900.000 lei.

Trend Bacau este una dintre cele mai mici case de brokeraj de la Bursa de Valori Bucuresti, intermediind de la inceputul anului tranzactii de 9,64 milioane lei.

Autorizatia de functionare a Trend Bacau, suspendata pentru doua saptamani

Autorizatia de functionare a Trend Bacau, suspendata pentru doua...