Piata a crescut in aceasta saptamana numai luni si miercuri, astfel ca raportat la nivelul de la finalul saptamanii trecute indicele general, BET-C, este cu 0,82% mai jos. Astfel, piata a inregistrat a treia saptamana consecutiva de scadere.

Majoritatea actiunilor au deschis sedinta de vineri la preturi usor sub ultimele cotatii de joi, insa au fost realizate tranzactii cu volume reduse de titluri. Dupa ora 11:00, piata a trecut pe crestere foarte usoara, insa pentru scurt timp.

Ultimele operatiuni cu cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preturi in scadere in medie cu 1,1%, iar titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu 1,34% sub nivelul de joi.

Variatii usoare au consemnat si actiunile companiilor din sectorul energetic, care au coborat in medie cu 0,57%.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizeaza evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a incheiat ziua in scadere cu 1,17%.

Analistul Tradeville Dragos Darabut crede ca cei mai multi investitori au revenit pe pozitii de asteptare intrucat nu mai au incredere in promisiunile guvernantilor si asteapta lucruri concrete pentru a reintra in piata.

"Bursa nu a dus lipsa de promisiuni din partea autoritatilor statului de-a lungul timpului, insa tergiversarea proiectelor de privatizare a redus increderea investitorilor. Cele mai elocvente exemple sunt listarea Fondului Proprietatea dupa 5 ani de la infiintare sau, mai recent, amanarea listarii Romgaz pentru 2012. Astfel, desi listarea Fondului Proprietatea a atras atentia asupra Romaniei si a bursei locale, euforia nu a durat foarte mult", a declarat Darabut.

Desi investitorii au un interes redus pentru tranzactionare, Darabut considera ca piata locala a incept sa se recoreleze cu bursele externe.
Exceptand titlurile Fondului Proprietatea, doar actiunile SIF Oltenia (SIF5) au mai consemnat un rulaj peste 1 milion de lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au condus detasat in topul lichiditatii, cu operatiuni de 19,7 milioane lei. Pe piata principala, tranzactiile au insumat 16,6 milioane lei, iar putin peste 3 milioane lei au reprezentat valoarea a doua deal-uri.

Citeste si:

Astfel, titlurile FP au asigurat 78% din lichiditatea bursei, de 25,2 milioane lei (5,9 milioane euro).

Rulajul pietei este cu 26% mai redus decat valoarea cumulata a tranzactiilor de joi, de 34 milioane lei (8 milioane euro).

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Fondului a fost efectuata la 0,612 lei, cotatie in scadere cu 0,73%. Tranzactiile speciale au fost operate la 0,615 lei, pret cu 0,24% sub referinta.

"Din pacate am revenit la situatia din toamna si iarna trecuta, cand asteptam intoarcerea investitorilor straini in piata. Cred ca mai avem de asteptat pentru ca acestia nu vor aparea pana in momentul in care nu vor fi clare semnalele de iesire din recesiune. Bursa locala are premise sa creasca pe termen lung, insa dependenta de ajutorul statului roman scade credibilitatea investitorilor", a conchis Darabut.

Pe urmatoarele doua pozitii in topul lichiditatii s-au clasat titlurile SIF Oltenia si SIF Moldova (SIF2), cu transferuri de 1,1 milioane lei si, respectiv, de 922.000 de lei. Cotatia actiunilor SIF Oltenia a coborat cu 1,08%, la 1,375 lei, iar titlurile SIF Moldova au scazut cu 1,54%, la 1,212 lei.
Actiunile BRD (BRD) au inregistrat una dintre cele mai vizibile corectii din piata, de 2,7%, si au ajuns la 13,67 lei. Declinul acestor titluri a venit pe un rulaj de 709.000 de lei.

Pe piata Rasdaq investitorii au tranzactionat titluri de 1,3 milioane lei, suma de 18% sub rulajul de joi, de 1,6 milioane lei.

Cea mai mare parte a lichiditatii a provenit dintr-o tranzactie speciala cu 1,07% din actiunile firmei Foraj Sonde Mures (FOSP), in valoare de 1 milion de lei. Operatiunea a fost efectuata la pretul de 250 de lei, cu 78,44% peste cea mai recenta cotatie de pe piata principala, de joi, de 140,1 lei.

La inchiderea sesiunii de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,5%, iar pietele din Europa Centrala si de Est evoluau indecis. Bursele din Polonia, Bulgaria, Ungaria si Rusia avansau cu maximum 1,4%, in timp ce pietele din Cehia si Slovenia erau in scadere cu 0,2% si, respectiv, cu 0,3%.