Criză majoră la Volkswagen. Gigantul auto ia în calcul concedierea a 100.000 de angajați și închiderea a patru fabrici

Plan de restructurare Volksvagen

Criză majoră la Volkswagen. Gigantul auto ia în calcul concedierea a 100.000 de angajați și închiderea a patru fabrici

Cuprins Articol:
Șoc pe piața auto! Volkswagen se pregătește pentru una dintre cele mai ample restructurări din istoria companiei. Potrivit informațiilor publicate de Euronews, grupul auto german analizează eliminarea a până la 100.000 de locuri de muncă la nivel mondial și închiderea a patru fabrici din Germania, în încercarea de a-și reduce costurile, dar și de a face față presiunilor din ce în ce mai mari din industria auto.

Profitabilitatea, afectată de investițiile uriașe necesare pentru electrificare și digitalizare

  • Experții din industrie consideră că Volkswagen încearcă să își accelereze transformarea într-un producător competitiv pe segmentul vehiculelor electrice și al noilor tehnologii, într-un context în care profitabilitatea este afectată de investițiile uriașe necesare pentru electrificare și digitalizare.

Restructurarea ar marca un moment de cotitură pentru întreaga industrie auto

Sursele citate susțin că directorul executiv Oliver Blume pregătește un plan de reorganizare fără precedent, care ar putea afecta aproximativ 15% din forța de muncă a grupului. În prezent, Volkswagen are aproximativ 657.000 de angajați la nivel global.

În urmă cu doar câteva luni, Volkswagen a anunțat planuri de reducere a aproximativ 50.000 de posturi  până în 2030, o măsură considerată deja, la momentul respectiv, una istorică.

Oficialii Volkswagen a refuzat să comenteze oficial informațiile, dar au făcut câteva precizări în răspunsul trimis Euronews.

 „Faptele relevante ale acestei chestiuni vor fi discutate și aprobate de organismele competente. Nu vom anticipa acest proces. Consiliul de administrație a afirmat în repetate rânduri că actualul nostru model de afaceri nu mai funcționează pentru toate mărcile: să dezvoltăm mașini în Germania, să le producem în Europa și să le exportăm în întreaga lume”, sunt prezizările făcute pe acest subiect care produce un adevărat cutremur în piața auto.

Acesta a mai spus că atât industria auto, cât și Grupul Volkswagen trec printr-o transformare profundă. 

Patru fabrici riscă să fie închise

  • Pe lângă tăierile de locuri de muncă, raportul Manager Magazin arată că patru unități de producție ar putea fi închise pe termen mediu.

Potrivit informațiilor prezentate, ar fi vizate fabricile VW din Hanovra, Zwickau și Emden, precum și uzina Audi din Neckarsulm, în landul Baden-Württemberg. Potrivit planurilor companiei, producția în aceste locuri ar urma să fie oprită, pe măsură ce modelele fabricate acolo ajung la finalul ciclului lor de viață.

Ce alte schimbări mai sunt pregătite la Volkswagen în 2026

  • Atât marca principală Volkswagen, cât și divizia de componente ar urma să fie separate de grup și transformate în companii independente. Această mișcare ar putea permite Volkswagen să listeze mai ușor, în viitor, anumite divizii pe piețele de capital.

Măsurile ar reprezenta cea mai radicală schimbare din istoria constructorului german și vin într-un moment în care întreaga industrie auto europeană traversează o perioadă dificilă. 

Costurile ridicate de producție, concurența tot mai puternică din partea producătorilor chinezi de automobile electrice și încetinirea cererii pe unele piețe obligă marii constructori să își regândească strategiile, susține Euronews.

Personalizate pentru tine