Timisoara, 16 decembrie 1989: scanteia revolutiei si scandarile multimii care a iesit in strada

In dimineata zilei de 16 decembrie 1989, sustinatorii pastorului Laszlo Tokes se adunau pentru a doua zi consecutiv in fata locuintei acestuia pentru a-l sustine. Speriat de numarul mare de sustinatori, Tokes a iesit la fereastra si le-a vorbit oamenilor, asa cum facuse si cu o zi inainte. Cateva ore mai tarziu, protestatarii, al caror numar crescuse, au umplut Piata Maria, unde se afla si resedinta lui Tokes. Mitingul de sustinere s-a transformat rapid in protest social, iar acesta este si momentul in care Revolutia a izbucnit.

Printre oamenii aflati in acele momente in Piata Maria s-a aflat si Otilia Ionascu. In decembrie 1989, ea era angajata ca asistenta la Maternitatea Bega din Timisoara, iar acum are aceeasi meserie si acelasi loc de munca, relateaza Mediafax. Ea povesteste ca a fost "infricosator" in zilele Revolutiei, dar ca totul a meritat.

"Am fost in data de 16 decembrie 1989 pe strada Timotei Cipariu, in fata casei lui Tokes. Erau oameni adunati din tot orasul. A fost infricosator pentru ca stiam ca in masa aceea de oameni erau securisti, militieni, dar si oameni din toate paturile sociale. Indiferent de etnie si religie, era o masa de oameni care stia ca trebuie sa ia atitudine in fata oamenilor de atunci. Am fost singura. Am stat acolo doua sau trei ore", isi aminteste Otilia Ionascu. De acolo, femeia a plecat la serviciu, la Maternitatea Bega, unde a ramas pana in 21 decembrie, pentru a ajuta personalul medical care era pregatit sa primeasca eventuali raniti. Student in vremea Revolutiei: "Ramanea in puterea noastra sa daramam sistemul care, personal, mi se parea unul subred".

Profil de revolutionar

Insa in grupul de revolutionari a fost Marius Mioc, student la acea vreme. El este inginer de meserie, dar acum traieste din activitati independente, mai exact din vanzare de carte, el fiind si autorul unor carti, cele mai multe despre Revolutie. A participat activ la acele evenimente din 16 decembrie 1989 si nu regreta niciun moment ceea ce s-a intamplat in urma cu 25 de ani, ba mai mult, astepta sa se intample ceva cu regimul comunist. "Eram student la Mecanica, urmaream evenimentele din estul Europei si nadajduiam ca se va putea face si la noi ceva. Am vazut ca rusii nu intervin, nu trebuia sa ne speriem de ei, asa ca ramanea in puterea noastra sa daramam sistemul care, personal, mi se parea unul subred", isi incepe povestirea Mioc. Auzise ca inainte cu o zi se intamplase ceva in Piata Maria, dar nu stia cu exactitate ce. Curiozitatea, dar si nadejdea au fost cele care l-au impins pe tanarul student de la acea vreme in mijlocul protestelor.

"Pe 16 decembrie mergeam cu tramvaiul spre centrul orasului si am vazut lumea adunata (in Piata Maria - n.r.). Am avut presentimentul ca poate fi acesta prilejul pe care il asteptam. Auzisem ca pe 15 decembrie era ceva scandal la Laszlo Tokes, nu stiam prea multe amanunte. Am coborat, erau oameni cu lumanari in maini, pasnici si m-am bagat printre ei sa vad ce se intampla. La un moment dat, a aparut la fereastra cineva, credeam ca era Tokes, nu ii cunosteam figura. Oamenii au inceput sa se infierbante, sa scandeze. Dupa un timp, au venit vreo zece militieni. Multimea s-a speriat de uniforma de militian si s-a retras. Eram si eu printre ei, care strigam ca noi suntem multi - eram vreo 300 de oameni -, ei sunt putini. Era un magazin care avea afara niste lazi cu sticle de lapte, s-a aruncat inspre militieni", isi aminteste Mioc.

Practic, acesta a fost momentul in care se poate spune ca Revolutia incepuse la Timisoara. A fost momentul in care fortele de ordine fusesera scoase in strada sa potoleasca multimea. Insa multimea nu s-a conformat, ci dimpotriva. "S-au asezat in linie (militienii - n.r.) si se putea trece printre ei pentru ca erau putini, nu aveau sanse sa ne opresca. Au venit apoi masini de pompieri care ne imprastiau cu apa. Venisera si niste scutieri care ne-au impins pana la intersectia cu strada Gheorghe Doja, spre podul din Piata Maria. Unii strigau, altii doar se uitau. Dupa un timp, scutierii au inceput sa inainteze, bateau cu bastoanele in scuturi. S-a creat panica in multime. Au reusit sa imparta multimea in doua. O parte au fost impinsi pe pod, altii pe strada de-a lungul Begai", povesteste Mioc. Era deja ora 23.00, iar revolutionarul se afla in primul grup, cel care fusese impins catre podul din Piata Maria, alaturi de alte aproximativ o suta de persoane.

Cum s-au organizat studentii

"M-am gandit atunci ca s-a cam terminat manifestatia si ca ar fi bine sa continue. Am zis oamenilor «maine la 5 dupa-amiaza sa ne intalnim in Piata Maria». Le-am spus celor din grup, apoi am facut un ocol sa le spun si celor din grupul al doilea, de pe malul Begai. Si trecatorilor pe care ii intalneam le dadeam intalnire in ziua urmatoare la ora 17.00, in Piata Maria. Cineva mi-a dat ideea sa ma duc la gara sa le spun oamenilor sa vina, pentru ca acolo e multa lume. Pe holul garii, la iesire, niste militieni au venit dupa mine si m-au prins, m-au arestat, m-au bagat intr-un sediu langa gara. Acolo, primele scatoalce. M-au perchezitionat, mi-au gasit carnetul de student, apoi cu o Dacie m-au dus la Militia Judeteana. A trebuit sa stau in genunchi cu mainile la ceafa. Daca nu stateam in pozitia corecta, primeam bataie. Au mai fost si altii. Ne-a dus la un interogatoriu scurt. In noaptea respectiva au tot adus arestati", mai povesteste Mioc.

Practic, el a fost printre primele persoane care au fost arestate in zilele Revolutiei. Dar manifestatia nu s-a incheiat in acea seara, asa cum a crezut tanarul student la acea vreme. Eleva care s-a certat cu tatal ei pentru a putea iesi in strada: "Oamenii aveau asa, un zambet pe fata si o lumina speciala". Corina Untila avea 18 ani si era eleva la Colegiul National Banatean. Acum, ea este presedintele Asociatiei Ranitilor si a Familiilor Indoliate. Practic, si-a dedicat viata Revolutiei din Timisoara.

In 16 decembrie 1989, auzise ca afara, in strada, sunt manifestatii si a simtit ca trebuie sa se alature. Tatal sau s-a impotrivit, asa ca intre cei doi a izbucnit o cearta, insa fata a avut castig de cauza. "Eu despre ziua de 16 decembrie 1989 am aflat seara, tarziu, cand un grup de manifestanti au ajuns pe strada Gheorghe Lazar si strigau «Veniti cu noi», «Jos Ceausescu». Atunci am inteles ca se intampla ceva foarte important in oras si din cauza acestui lucru m-am certat cu tatal meu, care nu mi-a dat voie sa ies din casa", isi incepe povestea si Corina Untila.

Ne uitam unii la ceilalti si parca ne cunosteam de foarte multa vreme intre noi si eram foarte buni prieteni.

In cele din urma, tanara s-a alaturat coloanei de manifestanti. "Era o atmosfera extraordinara. Ne uitam unii la ceilalti si parca ne cunosteam de foarte multa vreme intre noi si eram foarte buni prieteni. Era o atmosfera de apropiere intre oameni si eram bucurosi ca puteam striga cu voce tare «Jos Ceausescu», «Jos comunismul», «Vrem libertate». In acea noapte am mers pe mai multe trasee: pe Calea Lipovei, Aradului, apoi spre centru. Erau grupuri de manifestanti care se plimbau in mai multe zone pentru a convinge lumea sa ni se alature si sa ne intalnim cu totii in centru. Am facut aceste trasee, iar pe parcursul drumului am calcat pancartele cu Ceausescu, iar lumea era foarte bucuroasa", povesteste Corina Untila. Ajunsa, alaturi de ceilalti protestatari, in zona centrala a orasului a intalnit pentru prima data fortele de ordine cu care s-a inceput un "dialog al surzilor". Militarii ii trimiteau acasa, insa timisorenii aflati atunci in strada au spus ca nu au ce sa caute acasa pentru ca nu au mancare si vor libertate.

"Am ajuns in Piata 700 (aflata in apropierea centrului orasului Timisoara - n.r.) pentru ca ne indreptam spre centru. In zona centrala erau cei de la Armata. Am vrut sa mergem inspre Hotel Timisoara (aflat langa Opera - n.r.), dar era un cordon de militari pe sosea. Ne-am oprit si atunci a inceput dialogul cu cei din Armata. Ne-au spus «Oameni buni, mergeti acasa, nu ne faceti probleme, vedeti-va de treaba voastra, mergeti acasa». Tin minte ca era un baiat incaltat in slapi. Era neasteptat de cald in acea vreme si le-a spus celor din Armata: «Ce sa facem acasa? Nu avem curent, nu avem mancare, ce sa facem acasa? Noi vrem libertate si sa cada Ceausescu». Cei din fata eram atenti la dialogul acesta, iar, la un moment dat, din spate s-a auzit «Fugiti ca ne prind». In momentul acela, toata lumea a inceput sa fuga pentru ca ne-au inconjurat si au vrut sa ne aresteze. Am mers pe soseaua paralela cu linia de tramvai si ma uitam unde m-as putea ascunde. Am ajuns pe strada Paris (aflata de asemenea in zona centrala - n.r.) si intr-o curte am gasit niste tufe de trandafir. M-am aruncat acolo pe burta", isi aminteste Corina Untila.

In timp ce cauta sa se ascunda, Corinei Untila i-au cazut din buzunar cheile de la apartamentul in care locuia cu parintii. S-a aplecat sa le ridice si intr-o fractiune de secunda a observat cum in spatele ei un soldat lovea o femeie cu patul armei, in abdomen. Ajunsa, in final, intr-o tufa de trandafiri, avea sa constate ca acolo mai erau si alti oameni.

"Ne-am bagat apoi in casa scarii, care era deschisa. Ne-am adunat cam 15 oameni. Auzeam cum strigau, auzeam injuraturi. Am urcat mai sus pe casa scarii si am ajuns la ultimul nivel. Au venit locatarii care ne-au spus ca ii deranjam si suntem vagabonzi. Le-am explicat care este situatia, le-am cerut scuze si intr-un final ne-au lasat sa stam acolo. Am stat pana dimineata pe la 5.30-6.00. Am iesit cate doi, ca sa nu dam de banuit. Cand am plecat de acolo am vazut ca era foarte multa lume pe strazi. Oamenii aveau asa, un zambet pe fata si o lumina speciala", isi aminteste Corina Untila. Dar acesta a fost doar inceputul Revolutiei de la Timisoara. Avea sa urmeze ziua de 17 decembrie 1989, poate cea mai sangeroasa, in care zeci de oameni si-au pierdut viata, iar sute au fost raniti de gloante.

Sursa foto: Primaria Timisoara

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Te-ar putea interesa și: