Hotelul, construit din piatra in stilul unui chalet elvetian, a fost in perioada interbelica inima Semenicului, inca de pe atunci o statiune infloritoare unde se practicau iarna skiul si vara drumetiile in aer liber.

In 1948 hotelul este rechizitionat pentru trupele de jandarmi care se luptau cu rezistenta anticomunista, pentru ca apoi sa fie pur si simplu confiscat. In septembrie 2012, dupa multe experiente kafkiene timp de 18 ani cu justitia romana, hotelul a fost redat definitiv familiei mele, impreuna cu intregul lot de teren aferent (aproape 18.000 de mp).


In ultimii cativa ani, in timp ce Hotelul Central a fost inchis, la poalele muntelui (in Valiug, Crivaia, Garana) turismul a inflorit. Iarna (Semenic e statiunea cu cea mai multa zapada din Romania) se schiaza pe 7 partii, printre care si cea mai lunga partie din tara, dotate cu instalatii de cablu, zapada artificiala, nocturna, ratracuri etc. Parcarea din fata hotelului si tot drumul spre vale sunt pline de sute de masini, dar schiorii nu pot petrece noaptea in statiune pentru ca nu prea au unde. Vara sunt zeci de festivaluri, tabere si concursuri. In tot acest timp, din pacate, turistii ajunsi pe Semenic sunt intampinati de o usa incuiata.

Dorinta noastra, a proprietarilor (familia Costeanu), este este de a reda cat mai grabnic hotelul circuitului turistic. Dar nu in orice mod, ci astfel incat sa isi regaseasca gloria de odinioara si, in acelasi timp, sa asigure turistilor indragostiti de ski, jazz, sau pur si simplu de Semenic, tot confortul cu care sunt, probabil, obisnuiti din statiunile montane austriece.

Aceasta transformare are nevoie de un management asigurat de experti in industria hoteliera si de o investitie initiala.
De aceea familia mea cauta sa se asocieze cu un partener cu experienta in industria ospitalitatii, care sa isi asume investitia initiala si managementul hotelului, sau care este interesat in cumpararea intregii proprietati. Toate detaliile se gasesc pe www.hotel-central-semenic.ro .

Radu Atanasiu (mandru proprietar de hotel)

In fotografie, bunicul meu, Ing. Alexandru Costeanu, si bunica mea, Lucretia Costeanu, in fata hotelului. Anii `40