Cel putin asta crede investitorul suedez Skanska, unul dintre cei mai mari constructori la nivel global, o companie care simte valul pozitiv de cerere din piata si pariaza zeci de milioane de euro in noi proiecte de birouri la nivelul Capitalei. Constructorul suedez a demarat in prima parte a acestui an lucrarile de constructie ale unui amplu ansamblu de birouri din zona “Politehnica”, prima parte a acestei structuri urmand sa fie livrata pe piata in a doua jumatate a anului viitor.

“Suntem de sase ani prezenti pe piata din Romania si credem ca proiectul Campus 6 va fi cel putin la fel de atractiv pentru chiriasi cum au fost si celelalte structuri pe care le-am dezvoltat in Romania, dar si in viitor pentru un potential investitor. Proiectul aduce o serie de diferente. Din punct de vedere tehnic este un proiect nou, care nu se va degrada nici in 10 ani datorita tehnologiilor cu care va fi dotat. Campus 6 va fi impartit in patru cladiri si va fi o referinta in aceasta parte a orasului. Vrem sa cream un oras in oras, sunt foarte multi studenti care ajung in aceasta zona datorita Universitatii Politehnice. Chiriasii vor fi foarte importanti, dar suntem deschisi si pentru comunitate si pentru dezvoltarea si infrumusetarea orasului”, a declarat Marcin Lapinski (foto mai jos), managing director Skanska Property Romania si Ungaria.