Preturile de pe piata imobiliara ii tin departe pe romanii care si-ar dori o noua locuinta. Acestea din urma nu raman insa fara propritar, strainii, reprezentati de fonduri de investitii, achizitionand 80-85% din apartamentele noi
Fondurile de investitii, in special cele spaniole si englezesti, cumpara 80 - 85% din apartamente noi, si doar 15-20% sunt cumparate de cetatenii romani, intrucat valoarea acestora este prea mare, a declarat pentru NewsIn reprezentantul DTZ Echinox, Daniel Mitarcu.

Fondurile straine de investitii sau fondurile private, reprezentate de cetateni straini care au circa 2-3 milioane euro in cont, achizitioneaza apartamente "la pachet" cu scopul de a le inchiria sau de a le vinde ulterior. De exemplu, un apartament poate fi cumparat cu 1.400 euro mp plus TVA, inca din faza de proiect, si apoi revandut cu circa 1.700 euro mp inainte de finalizarea ansamblului, explica Daniel Mitarcu.

Proprietatile pot fi rezervate in baza unui antecontract pentru un avans de 20-30 %, restul sumei fiind esalonata in functie de stadiile lucrarii. Reprezentantii DTZ nu s-au pronuntat in ceea ce priveste randamentul pe care l-ar obtine acesti investitori in urma inchirierii, deoarece ei considera ca sunt putini romanii care isi permit sa locuiasca in astfel de locatii.

Imposibilitatea de a accesa un credit reprezinta unul dintre motivele pentru care ponderea cumparatorilor romani este mica. Bancile nu accepta ca garantie apartamentul care urmeaza sa fie construit, acesta neavand cadastru si nici intabulare. O solutie pentru acestia ar mai fi garantarea cu apartamentul parintilor, spun analistii DTZ. Pentru persoanele cu un salariu mediu de 200 de euro pe luna nu exista nicio solutie in prezent pentru accesarea unui credit deoarece nivelul salariului este prea mic, a mai spus analistul.

Romanii se orienteaza catre locuintele de lux

Cererea pentru locuintele de lux a fost mai mare ca de obicei in luna februarie, potrivit consultantilor DTZ Echinox. Acestia spun ca preturile apartamentelor din Bucuresti nu au mai inregistrat o crestere semnificativa in luna februatie comparativ cu cea din ianuarie, prima luna dupa aderarea la Uniunea Europeana (UE), cand acestea au fost majorate cu circa zece procente, in schimb tranzactiile cu apartamente de lux au fost reprezentative pe piata din Capitala.

"Clientii au cautat, in special, produse imobiliare scumpe si apartamente de lux", a declarat pentru NewsIn, Mihaela Pana, seful departamentului rezidential al DTZ Echinox.. "Cu toate acestea, faptul ca in piata exista putine proiecte care sa fie finalizate rapid, i-a obligat pe cei mai multi sa nu renunte la aceasta idee si sa inchieie contracte cu dezvoltatorii chiar daca sunt obligati sa mai astepte chiar si doi ani de zile pana sa poata intra in posesia unui astfel de apartament", a explicat Pana.

Preturile apartamentelor au crescut artificial pe fondul aderarii la UE

Preturile la apartamentele vechi nu sunt relevante deoarece numerosi proprietari au umflat artificial valoarea caselor din noiembrie 2006, pe fondul aderarii la Uniunea Europeana, a precizat reprezentantul companiei DTZ Echinox, Alexandru Bursuc.

Preturile la apartamentele vechi pe hartie au crescut cu 3%, pana in prezent, insa cel real este cu pana la 0,5% mai mic decat pretul practicat, intrucat multi proprietarilor reduc pretul in momentul negocierii, a explicat reprezentantul companiei DTZ Echinox.

Analistii companiei Regatta considera ca aderarea Romaniei a condus la o scumpire artificiala a apartamentelor rezidentiale, alimentata de aderarea Romaniei, scumpirea materialelor de constructie si a salariilor din acest sector. Potrivit analistilor companiei, cele mai cautate sunt garsonierele si apartamentele, acestea avand un pret relativ mai mic per ansamblu.

Numai in 2006, nivelul preturilor la apartamentele rezidentiale a crescut cu circa 30%. Cea mai solicitata zona este nordul capitalei, unde un metru patrat se vinde cu circa 1.200 euro, plus TVA (Pipera, zona 2 Cocosi, soseaua Bucuresti-Targoviste).

Cei mai multi cumparatori de locuinte in ansamblurile rezidentiale au un salariu de peste 600 - 700 euro de persoana, o varsta cuprinsa intre 25 si 35 de ani si prefera garsonierele si apartamentele cu doua camere. Jumatate dintre acestia apeleaza la un credit bancar, au mai spus analistii companiei Regatta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri