Preturile apartamentelor situate in blocuri vechi vor creste cu 10-15%, deoarece noile proiecte nu pot acoperi inca cererea existenta, in timp ce preturile locuintelor noi va creste cu pana la 20% fata de 2006, sustin reprezentantii companiei imobiliare CB Richard Ellis.

Desi numarul unitatilor locative nou construite a crescut, se estimeaza ca pe termen scurt si mediu piata rezidentiala sa fie in continuare dominata de apartamentele situate in blocuri vechi, potrivit analistilor de la CB Richard Ellis (CBRE).

"Cererea pentru apartamentele cu preturi medii va ramane crescuta, dezvoltarea acestui segment al pietei fiind favorizata de accesul la creditele ipotecare si cresterea puterii de cumparare a populatiei. Cumparatorii cu venituri mici si medii de pana la 1.000-1.200 euro/luna vor fi activi mai ales pe piata apartamentelor in blocuri vechi", au mai spus cei de la CBRE.

Citeste si:

Potrivit companiei, pentru proprietatile de lux situate in proiecte tip vila sau in cladiri de inaltime joasa preturile vor creste cu 5-10% in urmatoarele 12 luni.

CB Richard Ellis isi are sediul central in Los Angeles si este unul din liderii de pe piata imobiliara internationala. Compania are aproximativ 14.000 de angajati si ofera servicii proprietarilor, investitorilor si chiriasilor prin cele peste 250 de birouri din 48 de tari.