Tranzactia a fost inceputa in luna februarie a acestui an si a fost finalizata in luna septembrie, potrivit unor surse din piata, care au explicat ca, desi pretul terenului a fost initial de aproximativ 20 milioane de euro, vanzatorul a fost nevoit sa lase din pret, deoarece efectele crizei au ingreunat tranzactiile, iar suma era cu mult peste valoarea reala a terenului.

In alte conditii economice, un astfel de teren s-ar fi vandut in cel mult trei-patru luni, insa acum dezvoltatorii amana cumparaturile, fie pentru ca au deja suficiente proiecte anuntate, fie pentru ca nu dispun de capital.

Terenul este situat in imediata apropiere a Parcului Tineretului, o zona aflata la cateva minute distanta de Piata Unirii si unde pretul mediu pe metru patrat este de 1.500 de euro.

"Tranzactia incheiata de Neoland, in care am oferit consultanta cumparatorului, demonstreaza ca actualul blocaj al segmentului imobiliar este o consecinta a speculatiilor si zvonurilor care se vehiculeaza pe piata. Cumparatorii se confrunta cu un acces mai dificil la finantare, dar asta nu inseamna ca cererea din piata a fost acoperita. In prezent se mai vand doar produsele de calitate", a declarat directorul general al companiei Neoland, Costin Lazar, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, dezvoltatorul imobiliar intentioneaza sa ridice un ansamblu rezidential cu blocuri de pana la 14 etaje, care vor cuprinde circa 350 apartamente.

Citeste si:

"Avem nevoie de proiecte accesibile si de calitate pentru a depasi aceasta situatie si credem ca blocurile pe care le va construi clientul nostru vor indeplini aceste conditii, avand in vedere amplasamentul bun al terenului", mai spune Lazar, care sustine ca dezvoltatorul acestui proiect este la prima investitie in Romania si cauta in prezent si alte terenuri adecvate pentru ansambluri rezidentiale in Capitala.

Tranzactia incheiata de Neoland se claseaza pe locul trei, intre tranzactiile cu terenuri incheiate in acest an pe piata locala si pe locul zece intr-un top general al tranzactiilor imobiliare incheiate in 2008 in Romania. Cea mai mare trazactie cu terenuri din istoria pietei locale apartine dezvoltatorului Raiffeisen evolution project development GmbH, care a castigat in luna septembrie licitatia pentru achizitia unui teren de unsprezece hectare de la grupul petrolier romanesc Petrom, in schimbul sumei de 90 milioane de euro.

Cititi si Topul celor mai mari 10 tranzactii imobiliare din 2008 .

Topul celor mai mari 10 tranzactii imobiliare din 2008

Topul celor mai mari 10 tranzactii imobiliare din 2008

Neoland Real Estate si-a inceput activitatea in 2006, concentrandu-se pe segmentul de terenuri din apropierea Bucurestiului. Incepand din acest an, compania s-a extins pe segmnetele rezidential, birouri si spatii comerciale.