Ministrul dezvoltarii regionale si turismului, Elena Udrea, a declarat ca in acest an va demara constructia locuintelor de serviciu pentru specialistii din mediul rural, cate zece locuinte in fiecare comuna, iar cei din invatamant vor avea prioritate.
"Locuintele se adreseaza celor care profeseaza in respectiva comunitate, in special pentru cei din invatamant, dar si celor din sectorul medical, medici sau asistenti medicali. Putem construi pana la 15 locuinte, acolo unde este nevoie. Vrem sa eliminam discrepantele dintre cei care locuiesc in mediul rural si cei din mediul urban", a precizat Elena Udrea, potrivit NewsIn.

De asemenea, ministrul a afirmat ca aceste locuinte vor fi de doua si de trei camere, pe un teren cu o suprafata intre 500 si 1.000 metri patrati, iar suprafata de locuit va fi de 100 mp si de 120 mp.

"Locuintele nu vor putea fi cumparate. Totodata, terenul va fi oferit gratuit de autoritatile publice locale. Depinde de cat de repede autoritatile publice locale ne vor pune la dispozitie terenul si de cat de repede ne vor face solicitari. Oricum, noi vrem sa ne apucam imediat de constructia acestor locuinte, imediat ce trece iarna", a adaugat Elena Udrea.

Potrivit ministrului dezvoltarii regionale si turismului, autoritatile publice locale vor decide daca locatari vor plati sau nu chirie. "Daca vor plati chirie, valoarea nu va putea fi mai mare decat cheltuielile pentru intretinere si utilitati", a explicat Udrea.

Elena Udrea a anuntat vineri, la Academia Romana, lansarea progamului "Renasterea satului romanesc. 10 case pentru specialisti", ce se va desfasura in cadrul ANL si care vizeaza constructia a 25.000 de locuinte pentru specialistii care vor sa lucreze in mediul rural. Programul se adreseaza profesorilor, medicilor, inginerilor care doresc sa profeseze in mediul rural, nu impune o limita de varsta si se va derula prin ANL.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri