Secretarul de stat in MAI Raed Arafat a declarat, marti, la Spitalul Judetean din Constanta, ca la Ministerul de Interne se pregateste o analiza a modului in care s-a intervenit in cazul elicoperului SMURD care s-a prabusit in lacul Siutghiol, dar informatiile de pana acum arata ca s-a intervenit in timp util, transmite corespondentul Mediafax. "La Bucuresti, la centrul de comanda al MAI se pregateste tot firul situatiei, cu ore, cu minute, cu tot, care va fi pus la dispozitia domnului prim-ministru in cursul acestei zile si care va fi dat publilcitatii pentru a se intelege ce s-a intamplat", a declarat Arafat, citat de Mediafax.

El a spus ca, din informatiile pe care le are in prezent, primul echipaj de interventie a ajuns la fata locului la ora 16.25, dupa apelul la 112 inregistrat la ora 16.11.

Din timpii pe care ii am si care au fost dati, da, nu exista mai repede decat atat sa intervii in conditiile organizarii existente, care a permis ca sub 16 minute sa ai toate echipajele de interventie la fata locului.

”Din timpii pe care ii am si care au fost dati, da, nu exista mai repede decat atat sa intervii in conditiile organizarii existente, care a permis ca sub 16 minute sa ai toate echipajele de interventie la fata locului. Avem apelul la 16.11 si la 16.30 deja era toata lumea acolo si sefa SMURD a spus ca atunci cand a sosit la fata locului, adica la 16.35-16.40, pe apa erau deja doua ambarcatiuni ale pompierilor”, a declarat Arafat, intrebat daca el considera ca s-a intervenit la timp.

Intrebat, de asemenea, cum s-ar fi putut interveni pentru ca cele patru persoane sa fie salvate, Raed Arafat a raspuns: ”Sunteti convinsi ca aceste patru persoane puteau fi salvate imediat, in viata? Eu nu stiu acest lucru”.

Arafat a recunoscut ca prima victima scoasa din apa, medicul Laura Vizireanu, a fost adusa la mal cu o barca pescareasca, el spunand ca impreuna cu victima se afla in barca si un paramedic pompier. "S-a intervenit si cu nave de pompieri si cu nave de pescari din zona. Cum este si normal, oamenii au intervenit cand au vazut ce s-a intamplat, dar in ambarcatiunea care a adus-o la mal pe colega noastra era un paramedic pompier, asta este dovada ca pompierii erau acolo. Dar restul pompierilor au ramas acolo sa continue cercetarile si un coleg paramedic a venit cu barca de pescari la mal", a spus Raed Afarat.

Arafat a precizat ca primele doua victime au fost scoase din apa de catre scafandrii de la ISU, iar celelalte doua de scafandrii MApN, interventia acestora fiind dificila. "Scafandrii au intervenit in conditii extrem de grele, in alta tara probabil spuneau sa continue cautarile a doua zi. Primii doi au fost scosi la suprafata de scafandrii pompieri, iar ceilalti doi de scafandrii specializati, care au lucrat in conditii grele si periculoase", a afirmat Afarat.

El a mai precizat ca la cautari a participat si ambarcatiunea Jupiter, a Agentiei Romane de Salvare a Vietii Omenesti pe Mare (ARSVOM), aflata in subordinea Ministerului Transporturilor, care a venit la fata locului din initiativa pilotului, pentru ca salupa se afla in conservare pe timpul iernii, conform protocoalelor.

"Nava Jupiter a participat la cautari din propria initiativa a pilotului si multumim pentru acest lucru, dar nava respectiva este in conservare de la sfarsitul sezonului estival, treuia sa nu fie in apa, ci sa fie conservata. Nava are statut de nava in conservare, nu e nava de interventie", a spus Raed Arafat, intrebat de ce nu a fost solicitat ajutorul acesteia.

Intrebat despre relatarile martorilor, care au spus ca au auzit strigate de ajutor din partea membrilor echipajului elicopterului SMURD imediat dupa prabusire, Arafat a spus ca si acest aspect trebuie verificat deoarece leziunile suferite de victime le-ar fi pus in imposibilitatea de a striga dupa ajutor. Raed Arafat a spus ca, pe langa hipotermie, victimele au suferit si fracturi, iar una dintre ele a fost gasita chiar in scaunul ei, sub apa.

Citeste si:

Secretarul de stat in MAI a mai spus ca sunt verificate toatea aspectele legate de interventia de pe lacul Siutghiol si ca daca vor fi gasite probleme acestea vor fi corectate si vor fi luate masuri, iar daca exista vinovati procurorii vor stabili acest lucru, fiind in desfasurare o ancheta a Parchetului Militar.

La bordul elicopterului SMURD prabusit se aflau medicul Laura Vizireanu, in varsta de 39 de ani, asistenta Gabriela Harton, in varsta de 38 de ani, care era insarcinata, pilotul, comandor Petre Corneliu Catuneanu, de 47 de ani, si copilotul, capitan comandor Ginel Claudiu Cracanel, de 42 de ani.

Toate cele patru persoane si-au pierdut viata in urma prabusirii elicopterului in lacul Siutghiol, iar operatiunile de cautare si salvare a acestora au durat peste 12 ore. Reprezentantii Agentiei Romane de Salvare a Vietii Omenesti pe Mare (ARSVOM) spun ca daca ar fi fost anuntati despre prabusirea elicopterului SMURD ar fi putut ajunge la locul tragediei in cel mult zece minute, pentru ca pe lacul Siutghiol, in apropierea locului tragediei, se afla salupa Jupiter.

”Nu ne-a chemat nimeni acolo. Nu am fost alarmati. In momentul in care m-am autosesizat, am trimis in zona echipajul cu salupa Jupiter de pe lacul Siutghiol si cu trei scafandri. (...) Am vazut intai pe televiziuni si m-am autosesizat. Am anuntat directorii, salupa si scafandrii, pe care i-am trimis acolo. Am intervenit benevol. Nu am mai asteptat sa fim solicitati. Sunt situatii de forta majora in care noi nu asteptam sa fim solicitati, trimitem oameni. De la ora 16.50 si pana dimineata la 04.30, cand s-a recuperat ultimul trup, salupa a stat in zona”, a spus Iulian Cretu, director in cadrul ARSVOM.

El a precizat ca ARSVOM nu a fost anuntata prin 112 despre producerea accidentului, alerta fiind data numai la interventiile pe mare, dar daca s-ar fi intamplat acest lucru salupa putea ajunge in cel mult zece minute la locul prabusirii elicopterului SMURD.

”Suntem arondati la serviciul de urgenta 112, dar pe parte maritima, prin Centrul Maritim de Coordonare. Daca 112 ne-ar fi anuntat pe noi, in 5, maxim 10 minute, eram in zona. Dar noi nu am fost anuntati. Nimeni nu si-a imaginat ca noi, fiind agentie de salvare pe mare, avem o salupa si pe lac. (...) De unde se afla salupa, puteam ajunge in maximum 10 minute in zona”, a mai spus Iulian Cretu, precizind ca imediat dupa ce a aflat despre accident a sunat la Capitania Mamaia, dar nu i-a raspuns nimeni.

Reprezentantii Ministerului Transporturilor, au confirmat, intr-un comunicat de presa transmis marti, ca salupa ARSVOM a fost implicata in actiunile de cautare si de sprijin ”ca urmare a autosesizarii”, mentionand ca ambarcatiunea ar fi trebuit sa fie trasa pe uscat, la mal, la finalul sezonului estival.

”O salupa a Agentiei Romane de Salvare a Vietii Omenesti pe Mare (ARSVOM) a fost implicata in actiunile de cautare si de sprijin pe care ISU Constanta le-a derulat in cazul prabusirii elicopterului SMURD in lacul Siutghiol. Interventia salupei a venit ca urmare a autosesizarii Autoritatii Navale Romane in cazul accidentului aviatic. Salupa ARSVOM urma sa fie urcata pe uscat, la mal, dupa ce a asigurat interventii specifice pe durata sezonului estival”, se mentioneaza in documentul citat.