Mai devreme decat anul trecut, agentiile de turism au lansat pe piata pachetele pentru vacante de vara in strainatate. Daca pe destinatiile consacrate - Turcia, Spania, Grecia - sunt zeci de curse charter, pentru amatorii de noutati singura destinatie in plus fata de sezonul 2005 este Cipru.

In cazul in care n-ati mai fost in Turcia, lasati portofelul sa va ghideze si tineti minte un lucru: sistemul all-inclusive practicat de hotelurile de cinci stele de pe litoralul Semilunei nu se compara cu nici un alt sistem similar din lume. Dar ce inseamna all-inclusive? Toate mesele, gustarile si in general bauturile non-alcoolice sunt incluse in tariful pe care il achitati la agentie. Hotelurile-club de cinci stele au numeroase restaurante care satisfac si cele mai rafinate gusturi. De obicei, exista cel putin un restaurant a la carte (cu specific italian, chinezesc, unguresc, pescaresc etc.), un restaurant unde puteti manca feluri turcesti traditionale, restaurantul principal, plus cel putin doua-trei baruri, din care unul obligatoriu in piscina.

Iata cum arata programul meselor la un astfel de club. Intre sapte si zece dimineata se serveste micul dejun, intre ora 10 si 11 este micul dejun pentru intarziati, urmeaza pranzul in intervalul 13-16, dupa care puteti merge fie la barul din piscina, fie la cel cu inghetata si dulciuri pentru o gustare. Intre orele 17 si 19 puteti servi ceai, cafea si prajiturele tot la bar, iar de la ora 19 pana la 22 se serveste cina. Pana la miezul noptii mai gasiti deschis pentru gustari cel putin un bar, iar in timpul noptii puteti comanda mancare prin room-service. In aceste conditii, nu este de mirare ca majoritatea turistilor care merg in Turcia se intorc acasa cu cateva kilograme in plus!

Statiunea Albena din Bulgaria este ideala pentru familiile cu copii: plaja se intinde pe sase kilometri, exista nenumarate posibilitati de divertisment, iar hotelurile au fost ridicate fara a taia padurea din jur. In plus, apa este incredibil de limpede, spatiile verzi, impecabil intretinute, politia patruleaza in permanenta, e liniste, civilizat, curat, iar clima mai blanda decat la noi. Hotelurile sunt noi si la trei stele veti gasi conditii de trei stele la standarde internationale, iar mesele sunt toate in sistem bufet suedez. Amatorilor de distractii si viata de noapte le recomandam sa mearga la Nisipurile de Aur - o statiune care seamana cu Mamaia - plina de hoteluri luxoase, cazinouri si celelalte ingrediente care fac sa creasca nivelul adrenalinei.

Fie ca mergeti in Rodos, insula trandafirilor, fie ca optati pentru Patmos, insula cu 400 de manastiri, fie preferati o vacanta romantica pe plaja cenusie din Santorini, intotdeauna veti gasi in Grecia un loc pe placul dvs. Cele mai cautate de turisti sunt Creta - care este si cea mai mare insula - Rodos, Myconos, Santorini, insula in forma de potcoava unde nisipul este negru, pentru ca a luat nastere in urma eruptiei unui vulcan, si Corfu, cea mai verde dintre toate. Pe toate insulele se gasesc ateliere specializate, de unde puteti cumpara icoane, vase de ceramica, carpete traditionale, bijuterii de argint, obiecte de lemn si dantele. Exista sate unde mestesugarii greci lucreaza manual, asa cum faceau cu sute de ani in urma. Calitatea acestor suveniruri este incomparabila cu a celor comercializate in bazare, iar preturile sunt rezonabile.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23398&shift=1