Heinrich Vystoupil, fost sef al reprezentantei in Romania si Moldova a Austrian Airlines, a fost numit director general al Tarom, iar Dan Pascariu, presedintele UniCredit Tiriac Bank, va ocupa pozitia de presedinte al Consilului de Administratie al companiei de transport aerian, informeaza Mediafax.
Numirile au fost decise miercuri, intr-o sedinta a Consiliului de Administratiei al operatorului de transport aerian, se arata intr-un comunicat de presa transmis de Tarom.

Actualul director general, Sorin Georgescu, va ocupa functia pana la semnarea contractului de mandat cu Vystoupil.

Dan Pascariu este presedintele Consiliului de Administratie al UniCredit Tiriac Bank din iunie 2007, in urma fuziunii dintre bancile UniCredit si HVB Tiriac. De asemenea, eleste membru ne-executiv in Consiliile de Administratie ale subsidiarelor de leasing si investment banking ale grupului UniCredit in Romania.

Vystoupil si Pascariu au fost alesi ca membri ai Consiliului de Administratie la finele saptamanii trecute, alaturi de Dumitru Prunariu, Lucian Isar, Marius Ghenea, Ciprian Ladunca si Valentin Macec.

Macec a fost numit vicepresedinte al Consilului de Administratie.

Consiliul de Administratie a ales si patru comitete - Comitetul pentru audit (Ciprian Ladunca - presedinte, Lucian Isar si Dan Pascariu - membri), Comitetul de guvernanta corporativa (Marius Ghenea - presedinte, Dumitru Prunariu si Valentin Macec - membri), Comitetul operational si siguranta (Dumitru Prunariu - presedinte, Valentin Macec si Heinrich Vystoupil - membri) si Comitetul financiar si administrarea riscurilor (Lucian Isar - presedinte, Ciprian Ladunca si Dan Pascariu - membri).

Dumitru Prunariu
, primul astronaut roman, a fost ofiter al Armatei Romaniei in perioada 1978-2007. El a condus Agentia Spatiala Romana intre anii 1998-2004, iar in decembrie 2011 a devenit membru de onoare al Academiei Romane.

Lucian Isar a ocupat functia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri in Guvernul Ponta, demisionand la inceputul lunii august, in urma remanierii guvernamentale.

Antreprenorul Marius Ghenea, fost director general al Flanco in urma cu mai multi ani, controleaza mai multe magazine locale online, dintre care cele mai cunoscute sunt pcfun.ro si pcgarage.ro.

Ciprian Ladunca se afla la conducerea companiei de asigurari, Metlife Alico Romania (fosta AIG Life), in pozitia de director financiar si vicepresedinte.

Valentin Macec ocupa functia de consilier personal al ministrului Transportului, Ovidiu Silaghi, fiind anterior vicepresedinte al Consiliului Judetean Satu Mare din partea PNL.

"Administratorii, cu un mandat de patru ani, au datoria de a face compania Tarom profitabila (...) Vom semna cu ei un contract de mandat si strategia de vanzare sau nevanzare a 20% sau mai mult din pachetul de actiuni la Tarom le apartine lor", a afirmat vineri ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Compania Tarom este detinuta de stat, prin Ministerul Transporturilor. Autoritatile s-au angajat fata de FMI sa instituie pana la finele anului management privat la mai multe companii de stat.

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a mandatat, la finalul lunii iulie, asocierea PwC-D&B David si Baias-George Butunoiu sa recruteze managementul superior, respectiv directorii generali si membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea institutiei cu o cifra de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.

Recrutarea managementului superior vizeaza companiile CFR SA (CFR Infrastructura), CFR Calatori, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi Bucuresti, Administratia Porturilor Maritime Constanta, Administratia Canalelor Navigabile, Aeroportul International Timisoara "Traian Vuia" si Telecomunicatii CFR.

Sursa foto: www.airbuzz.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri