Intr-una dintre cele mai dificile perioade pentru industria aviatica, la nivel mondial, operatorul aerian elvetian Baboo a decis sa se extinda si pe piata din Romania, unde vizeaza atat segmentul de business, cat si cel de leisure.
“Criza finaciara nu ne sperie, ci este o oportunitate pentru noi, urmarind indeosebi dezvoltarea rutelor la care marile companii aeriene au renuntat din cauza scumpirii carburantilor si a crizei economice globale”, a declarat Jacques Bankir, directorul general al companiei prezenta doar de 5 ani pe piata operatorilor aerieni.

Specularea rutelor lasate libere de concurenta a fost stretegia Baboo inca de la debutul operatiunilor. ”Am inceput in 2003 cu ruta Geneva-Lugano pe care Swissair o abandonase intrucat nu era profitabila”, explica reprezentantul operatorului elvetian.

Urmand acelasi model de business, atunci cand grecii de la Olympic Airlines au decis sa renunte la cursa Atena-Geneva, cei de la Baboo nu au stat pe ganduri, introducand 5 zboruri saptamanale pe acea ruta.

Referitor la cat de mult va fi influentata intreaga industrie aeriana de actualul context economic global acesta a declarat: “Oamenii trebuie sa calatoreasca in continuare, asa ca industria aeriana va supravietui si isi va reveni destul de repede”.

easyJet: Scaderi cu pana la 10% a operatiunilor din cauza crizei financiare

Incepand din data de 27 octombrie 2008, compania opereaza zboruri pe rutele Bucuresti-Geneva si Bucuresti-Nisa (via Geneva), de patru ori pe saptamana, in fiecare luni, miercuri, vineri si duminica. ”Am ales aceste patru zile care sunt cele mai bune pentru industria aviatica, dar daca lucurile vor evolua cum am planuit vom mari numarul de zboruri saptamanale”, mai afirma reprezentantul Baboo.

Pentru Romania, reprezentantii operatorului elevetian se bazeaza atat pe traficul de afaceri, cat si pe traficul etnic (romani stabiliti in Elvetia, sau elvetieni care traiesc in Romania). “Multe companii originare din Elvetia si Franta si-au deschis recent filiale aici, dat fiind ca Romania se afla in plina dezvoltare. De asemenea, multi romani s-au stabilit in Elvetia si Franta, generand astfel un volum mare de trafic intre aceste tari si Romania” mai spune Jacques Bankir.

Un bilet dus-intors pe ruta Bucuresti-Geneva este disponibil incepand de la 209 euro (cu toate taxele incluse), iar un bilet dus-intors Bucuresti-Nisa, incepand de la 270 euro (cu toate taxele incluse).

Avand in vedere perioada critica prin care trece industria aerina, Baboo nu exclude lansarea de noi curse din/catre Romania, in momentul in care operatorii traditionali vor renunta la acestea. “ Am inceput cu 2 rute in Romania, insa nu excludem extinderea pe piata locala, in special daca operatorii concurenti vor renunta la anumite zboruri”, explica reprezentantul companiei elvetine.

Pentru Baboo sezonul de iarna va fi unul de incercare a pietei din Romania, pentru ca, incepand cu programul de primavara sa poata ataca in forta piata autohtona. ”Suntem constienti ca iarna nu este cel mai bun sezon in industrie si de accea nu ne-am trasat o tinata in ceea ce priveste numarul de pasageri transportati. Insa, incepand din 2009 ne propunem un grad de ocupare de 65%”, sustine oficialul Baboo.

Seful British Airways Romania: Traversam cea mai neagra perioada a industriei aviatice

In prezent compania elevetiana efectueaza 14 zboruri anuale si 4 zboruri sezoniere (Biarritz, Ibiza, St. Tropez si Tanger).

Compania Baboo a fost infiintata in 2003 si in prezent opereaza din Geneva pe 23 de rute. Din noiembrie 2003 si pana in decembrie 2007, Baboo a transportat aproximativ 500.000 de pasageri.

Flota Baboo este compusa din doua aeronave Bombardier Dash 8-Q400 si doua avioane Embraer 190, urmand ca in 2009 sa se mai mareasca cu inca 3-5 noi aeronave.

In octombrie 2008 operatorul aeriana avea 190 de angajati, urmand ca pana la sfarstitul acestui an numarul acestora sa depaseasca 200 de persoane.

Principalul investitor al Baboo este M1 Travel Ltd, o filiala a M1Group, care a sustinut operatiunile si dezvoltarea Baboo inca din 2006, in paralel cu alti investitori particulari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri