O casa trebuie sa indeplineasca mai multe conditii pentru a fi vinduta scump. In primul rind, trebuie sa se gaseasca intr-o zona bine cotata, precum Iancu Nicolae, Piata Romana sau bulevardul Dacia. De asemenea, casa trebuie sa aiba o suprafata mare si un teren aferent pe masura. In cele mai multe cazuri, casele au suprafete desfasurate ce depasesc 1.000 de metri patrati si sint amplasate in adevarate parcuri. Daca imobilul are valoare architecturala sau istorica, el este cu atit mai scump, astfel incit renovarea unei asemenea case poate fi o adevarata afacere. Nu in ultimul rind, dotarile de lux pot reprezenta un element determinant atunci cind este stabilit pretul casei.

Cumpararea unei locuinte reprezinta pentru majoritatea romanilor un vis. Pentru unii insa, o astfel de achizitie reprezinta un mod de a-si confirma statutul social. Pentru aceasta categorie, destul de restrinsa, preturi de peste un milion de euro nu reprezinta o problema. Cea mai scumpa oferta ajunge la 10 milioane de euro.


Proprietatile imobiliare sint considerate, de ani de zile, cele mai bune investitii. In top s-au situat apartamentele, ale caror preturi au cunoscut o crestere sustinuta in ultimii ani. Exista insa si imobile ale caror preturi cresc sau scad considerabil in functie de cursul valutar. Sint imobilele de lux pentru care se cer milioane de euro.

In Bucuresti sint destule constructii din aceasta categorie, mai ales in zonele bine cotate, precum Iancu Nicolae, Piata Romana, sau bulevardul Dacia. Conform specialistilor de pe piata imobiliara cererea nu este deloc mica.

Coordonatele unui imobil foarte scump

Recent, compania Regatta a dat publicitatii un top al celor mai scumpe imobile din Capitala. O casa scumpa este caracterizata de cinci factori principali: locatie, suprafata de teren aferenta, suprafata construita a casei, arhitectura si valoarea de piata, spune Robert Teodorescu, directorul departamentului de vinzari rezidentiale al companiei. Preturile se situeaza intre 1,1 milioane de euro si 10 milioane de euro.

Pe primul loc in topul realizat de compania imobiliara se situeaza, detasat, imobilul amplasat intr-una dintre cele mai noi zone rezidentiale din Capitala, Iancu Nicolae, cu un pret de 10 milioane de euro.

Valoare la strigare: 10 milioane de euro

Acesta este structurat pe demisol, parter, etaj, mansarda. Valoarea mare este data de spatiile foarte largi si de dotarile si amenajarile ultramoderne: birou, sala de sport, sauna sau piscina. Gradina contribuie la cresterea pretului. Trebuie mentionat ca suprafata casei este de 1.800 de metri, iar gradina are 6.000 de metri patrati. In clasament urmeaza un imobil din zona Piata Romana, care costa sase milioane de euro.

Vila este compusa din doua corpuri si include si piscina. Daca suprafata este mai mica decit a celei care conduce in top (1.370 mp suprafata casei si 2. 100 mp suprafata terenului), in schimb amplasamentul cintareste destul de mult in stabilirea pretului.

Profituri de pe urma restaurarii imobilelor istorice

In cazul imobilelor vechi, pretul poate creste considerabil daca proprietarul apreciaza corect operatiunile necesare atunci cind le demareaza pe cele de restaurare. Este cazul imobilului care detine, in acest clasament, locul al treilea. Amplasata la citeva minute distanta de Piata Romana si Calea Victoriei, aceasta vila costa 3,5 milioane de euro. Si-a cistigat locul in top prin minunata arhitectura, locatie si restaurare. Acesta este un exemplu perfect pentru valoarea adaugata prin restaurare, prin introducerea dotarilor moderne si a finisajelor noi, de foarte buna calitate, mai spune Robert Teodorescu.

Un milion de euro pentru 250 de metri patrati

O vila cu 15 camere, cu o suprafata de 900 mp si un teren aferent de 1.020 de metri patrati, in zona Gradina Icoanei, are fixat un pret de 1,8 milioane de euro. La aceeasi suma este cotata o constructie care a primit un premiu special la Bienala de Arhitectura. Cu o suprafata de 1.000 de metri patrati si un teren de 2.000 de metri patrati, aceasta are salon, jacuzzi, sauna, dressing, piscina exterioara.

Oferta nu se opreste aici: ultima vila din acest top valoreaza 1,1 milioane de euro. Este ceva mai mica, 250 mp, dar este amplasata in zona Primaverii.

Mai sint si alte imobile pentru care se cer preturi de peste un milion de euro. Ramine de vazut cit de repede se vor gasi cumparatori.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri