Fără înghețată în portofoliu, Unilever accelerează spre profit în industria de beauty

Sursǎ foto: Unilever/ Facebook

Fără înghețată în portofoliu, Unilever accelerează spre profit în industria de beauty

Cuprins Articol:
Grupul Unilever a anunțat o investiție de 270 de milioane de dolari într-un centru global de inovație în New Haven, Connecticut, dedicat diviziilor de personal care, beauty și wellbeing, după finalizarea separării The Magnum Ice Cream Company.

Noul centru ar urma să fie deschis până în primăvara anului 2029 și va funcționa ca hub de cercetare și dezvoltare pentru produsele Unilever de îngrijire personală, beauty și wellbeing, atât pentru piața din SUA, cât și pentru piețele globale, conform Gobal Cosmetics News.

Unilever investește 270 de milioane de dolari într-un centru de inovație

Investiția totală anunțată de Unilever este de 270 de milioane de dolari, dintre care 50 de milioane de dolari reprezintă cheltuieli de capital. Compania precizează că investiția totală publică și privată asociată centrului va depăși 300 de milioane de dolari.

Centrul va reuni sub același acoperiș activități de cercetare și dezvoltare, inclusiv formulare, parfumuri, design de ambalaj și analiză a comportamentului consumatorilor. Unilever spune că va folosi inclusiv inteligență artificială și tehnologii emergente de tip quantum pentru a accelera dezvoltarea produselor.

Aproximativ 300 de angajați vor lucra în noul centru. Acesta va înlocui actuala unitate de cercetare și dezvoltare a Unilever din Trumbull, Connecticut, care funcționează din 1972.

De ce a separat Unilever divizia de înghețată

Unilever a anunțat în martie 2024 separarea diviziei de înghețată, explicând că acest business are un model operațional diferit față de restul grupului. Compania a invocat lanțul de aprovizionare specific produselor congelate, sezonalitatea mai ridicată, structura diferită a canalelor de vânzare și nevoia mai mare de capital.

La momentul anunțului, divizia de înghețată avea afaceri de 7,9 miliarde de euro în 2023 și includea cinci dintre cele mai vândute 10 branduri globale de înghețată, printre care Wall’s, Magnum și Ben & Jerry’s.

Separarea a fost finalizată pe 6 decembrie 2025, când The Magnum Ice Cream Company a fost listată ca business independent la Amsterdam, Londra și New York. Unilever a păstrat o participație minoritară de aproximativ 19,9%, pe care intenționează să o vândă gradual pentru a acoperi costurile de separare și pentru flexibilitate financiară.

Ce spun cifrele oficiale despre profit și pierderi

La nivel internațional, Unilever a raportat pentru 2025 un profit operațional de 9,0 miliarde de euro, în creștere cu 2,4% față de 2024. Compania explică această evoluție prin costuri de restructurare mai mici și pierderi mai reduse din cedări de active față de anul anterior.

Profitul operațional underlying, indicator folosit de companie pentru performanța curentă, a fost de 10,1 miliarde de euro, în scădere cu 1,1% față de anul anterior, pe fondul efectelor valutare. Marja operațională underlying a urcat însă la 20,0%, de la 19,4% în anul precedent.

Unilever precizează că economiile din programul de productivitate au depășit inflația și costurile rămase după separarea diviziei de înghețată. Programul fusese anunțat în 2024 și viza economii de aproximativ 800 de milioane de euro în trei ani, pentru a compensa costurile și pierderile operaționale asociate separării Ice Cream.

Până la finalul lui 2025, Unilever realizase economii de 670 de milioane de euro din acest program, peste estimarea anterioară de 650 de milioane de euro. Restul de 130 de milioane de euro urma să fie livrat în 2026.

La nivel local, separarea de înghețată are un impact pozitiv semnificativ

Unilever South Central Europe, compania prin care grupul anglo-olandez Unilever desfășoară activități de import și distribuție în România, a raportat în 2025, către Ministerul de Finanțe, un profit net de peste 444 milioane de lei, față de 30 milioane de lei în anul precedent. Creșterea este de aproape 1.400%. În același timp, cifra de afaceri a rămas aproape neschimbată, la 1,358 miliarde de lei, cu un avans de 1,4% față de 2024.

Beauty și personal care devin zone centrale pentru Unilever

După separarea diviziei de înghețată, Unilever a rămas organizat în patru mari divizii: Beauty & Wellbeing, Personal Care, Home Care și Foods. Compania spune că noua structură îi permite să se concentreze pe branduri mai mari, cu potențial global și modele operaționale mai apropiate.

În 2025, Unilever a făcut mai multe tranzacții în zona de personal care și beauty. Grupul a finalizat achizițiile Wild și Dr. Squatch, branduri care întăresc portofoliul premium de personal care. Tot în 2025, Hindustan Unilever a finalizat achiziția brandului de beauty Minimalist în India.

Personalizate pentru tine