Manager roman. Caut autenticitate

Una dintre cele mai importante lectii de viata pe care le-am invatat pina acum este ca in calitate de manager, in fata oamenilor trebuie sa stii cine esti . Si de parca asta nu ar fi tot, trebuie sa stii si sa arati cine esti.

Fiecare dintre noi venim pe lume cu o zestre genetica, unica in lume. Ea este supusa de la bun inceput, de cele mai multe ori cu bune intentii, unei continue transformari. Parinti, profesori, prieteni, sefi, toti au avea ceva de modelat la eul nostru. La maturitate ne trezim ca sintem un caleidoscop de forme si culori din care uneori nu reusim sa discernem ce ne apartine de ceea ce am primit de-a gata de la altii.

Cei care reusesc sa-si inteleaga compozitia, pasesc in viata cu incredere, spun ce doresc, cer ce li se cuvine, schimba ce nu li se potriveste. Altii nu reusesc sa discearna de la inceput ce au ei cu adevarat unic si valoros si atunci se folosesc in rezolvarea situatiilor de zi cu zi de modele sau retete primite de-a gata. Si acesta este un drum de invatare ca oricare altul, cu conditia sa stii ce cauti si anume – pe tine.

La cursul de antreprenoriat al EMBA-ului pe care l-am urmat acum citiva ani, am avut de rezolvat un studiu de caz in care o tinara antreprenoare dorea sa deschida si sa conduca o afacere in moda. A fost interesant sa lucram asupra proiectului si sa dam un verdict, dar si mai interesant a fost ce s-a intimplat in realitate. Tinerei nu i-a reusit afacerea pentru ca valorile ei personale- placerea de a calatori, libertatea si imaginatia- nu aveau nimic de-a face cu valorile de care are nevoie un antreprenor de succes - in orice caz mai pragmatice, mai orientate spre control si organizare.

In opinia mea, pentru a fi om autentic trebuie intii de toate sa stii cu ce valori te definesti si apoi sa actionezi in consecinta. Mai problematic este ca nu ne cere nimeni, niciodata, sa ne definim valorile. Primim mii de cerinte de la slujba, de la sef, de la familie s.a.m.d. , dar nu ne intreaba nimeni: draga domnule X/doamna Z, cine esti dumneata si cum ti-ar placea sa iti traiesti viata? Singura sansa este sa ne intrebam singuri, pe cont propriu, dar cu conditia ca daca gasim ceva neadecvat in viata noastra sa avem curajul de a schimba.

Daca reusim sa ne punem in ordine valorile, pasul al doilea ar fi sa ne cautam stilul personal.

Am avut o data o intilnire cu un manager de top pentru a discuta detaliile unui contract. Era un tip intre doua virste, elegant, intr-un costum bleumarin cu dungi albe fine, camasa alba, fara cravata, verigeta pe mina dreapta, ochelari cu rame subtiri, de titan. La un moment dat , la discutie a fost invitat si directorul de customer service, subalternul primului meu interlocutor. A intrat pe usa un domn mai tinar, elegant, imbracat intr-un costum bleumarin cu dungi albe, fine, camasa alba, fara cravata, verigheta pe mina dreapta, nu purta ochelari. Eu am ramas fara replica. Aratau la fel, se purtau la fel.

Mi-a ramas in minte metafora pe care ne-a oferit-o colegul meu de la Erudio, Liviu Papadima, care spunea ca este fericit ca oamenii nu se comporta precum miile de pesti care, atunci cind se deplaseaza prin apa, pot dintr-o data, din senin, la un semn, sa-si schimbe toti directia.
E bine ca sintem oameni pentru ca putem fi diferiti, variati iar nu monotoni.
.
Tot la capitolul monotonie as trece si limba scrisa si vorbita in care ne “comunicam”. Pentru ca am ajuns sa vorbim la fel, intr-o romgleza fara cap si fara coada, cu cuvinte depersonalizate, banale, de-a dreptul abrazive, barbare. Mailurile arata la fel, power pointurile arata la fel, seminariile, conferintele, evenimentele de tot felul arata la fel. Vorbim cu cuvinte sarace, ne miscam in haine de imprumut, gesticulam cu miinele bunicii si cu picioarele vecinului de la parter.

De prea putine ori, cred eu, ni se mai intimpla sa dam peste oameni linistiti, impacati, care stiu ce au de zis si care stiu cum sa ne faca sa intelegem ce au ei de zis. In rest peisajul e plin de electrocutati, unii in plin proces, altii proaspat cazuti de pe scaunul electric, cei mai multi ofiliti, cu o induiosatoare istorie de multiple socuri electrice la viata lor ce li se citeste pe fata.

Lasind gluma la o parte, in opinia mea , noi, managerii, avem o dubla responsabilitate. Una este pentru viata noastra pe care ar trebui sa o dorim mai armonioasa. Iar a doua pentru exemplul pe care il dam oamenilor pe care ii conducem. Ambele responsabilitati mi se par egal de importante. Poate ca la primul capitol am putea trisa si spune ca noi nu mai avem nimic de facut pentru ca sintem “bine, merci”. E dreptul nostru. Insa pentru cei pe care ii conducem sintem, vrem, nu vrem, niste modele. Proaspat porniti in viata, oamenii isi vor cauta repere si e posibil ca primele sa fim noi, cei din proximitate si cu autoritate formala. Ceea ce sintem si ceea ce facem se perpetueaza in generatiile care urmeaza. Va marturisesc ca pe mine, una, acest gind ma pune pe jar si ma tine treaza: ca exista posibilitatea ca unul dintre oamenii care s-ar putea inspira din ceea ce sint eu astazi, ar putea fi peste citiva ani seful fiului meu…

Eu cred ca daca ne propunem sa lasam ceva in urma, primul pas ar trebui sa fie lucrul cu noi, cautarea acelui “eu” unic, aducator de ceva nou si valoros. Cei autodidacti vor invata singuri despre ei. Cei care sint receptivi la puterea exemplului vor cauta experiente noi, oameni noi si relevanti, de la care sa aiba ce invata si al caror sfat sa-l pretuiasca.
.
Veste buna este ca totul e de facut si ne-au ramas foarte multe de invatat.

Drumul porneste din centru, iar centrul sintem noi.

Mihaela Ginju este unul dintre cei doi invitati ai dezbaterii Live Text cu specialistii Erudio, joi, 25 iunie, intre orele 13-15.